Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI a primit documentele pe care le-a solicitat de la Serviciul Român de Informații cu privire la criza din sănătate.
Președintele comisiei, Georgian Pop, a precizat miercuri că SRI a transmis parlamentarilor un document amplu, de 70 de pagini, care va fi studiat la comisie. În urmă cu două zile, Georgian Pop declara că membrii Comisiei SRI așteaptă documentul oficial de la SRI cu privire la problemele din sănătate.
''Ieri (marți-n.r.) am discutat cu președintele comisiei și mi-a spus că s-a primit documentul de la SRI, nu l-am văzut. (...) O să mă duc să-l văd și eu, dar nu știu cât de diferit va fi față de cel pe care l-a prezentat purtătorul de cuvânt'', a declarat deputatul PNL Cezar Preda, membru al Comisiei pentru controlul SRI, potrivit mediafax.ro. El a afirmat că nu trebuie să aștepte de la Comisia pentru controlul SRI rezolvarea problemei Hexi Pharma și problemei de infecții în spitalele din România.
''Lumea nu trebuie să aștepte de la comisie rezolvarea problemei Hexi Pharma și problemei de infecții în spitalele din România. Primul ministru a fost deja informat foarte precis de către SRI cu toate aceste informări pe care le-au făcut. A și ieșit domnul prim-ministru Cioloș acum două zile și a spus clar că știe, s-au primit informări, iar cei care spun că nu au primit mint, mint bazându-se pe o lege care spune că nu poți să desecretizezi decât în fața unei instanțe speciale, dar eu cred că toți cei responsabili, în primul rând din Ministerul Sănătății, din Inspectoratul pentru Sănătate Publică, din celelalte organisme de control nu și-au făcut treaba ani de zile'', a susținut Cezar Preda.