Politica· 3 min citire

Cine este Iulian Iancu, propunerea lui Dăncilă pentru postul de vicepremier pe probleme economice

Cine este Iulian Iancu, propunerea lui Dăncilă pentru postul de vicepremier pe probleme economice

Cine este Iulian Iancu, propunerea lui Dăncilă pentru postul de vicepremier pe probleme economice

Publicat23 aug. 2019, 16:39
Actualizat23 aug. 2019, 16:43

Iulian Iancu a fost implicat în scandaluri mai tot timpul, ultimul fiind în 2018, când, din poziția de șef de comisie parlamentară, a amânat la nesfârșit Legea Offshore, iar când PSD ALDE au votat-o, americanii de la ExxonMobil au părărsit România. Iancu s-a remarcat în 2017 prin atacuri furibunde la ziariști, companii energetice și la adresa Marianei Gheorghe, CEO Petrom la acel moment. Iancu a fost acuzat în mai multe rânduri că face jocurile Gazprom.

În 2018 și 2018, comisia parlamentară condusă de Iulian Iancu a amânat deseori proiectul de lege offshore, absolut necesar pentru startul producției de gaze din Marea Neagră.

După mai bine de un an de amânări, PSD a votat, cu ajutorul ALDE, o formă a legii contestată puternic de companiile care au concesiuni în Marea Neagră. După ce legea offshore a fost dublată de OUG 114/2018 – ordonanță făcută de PSD de pe urma căreia au beneficiat Gazprom și Iulian Niculae – compania americană ExxonMobil a anunțat guvernul Dăncilă că renunță la proiectul din Marea Neagră.

Cine este Iulian Iancu

Iulian Iancu este președintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaților și cel mai influent politician PSD în tematica energiei. El a candidat la parlamentarele din 2016 în Constanța, fiind puternic susținut de omul de afaceri Gabriel Comănescu, patronul firmei de foraje maritime Grup Servicii Petroliere. De altfel, Comânescu a reușit să-și impună apropiați în conducerea unor instituții de stat cu implicare în energie. La fel ca alți furnizori de servicii din industrie, Grup Servicii Petroliere vizează obținerea de contracte în Marea Neagră.

Iancu s-a remarcat în 2017 prin atacuri furibunde la ziariști, companii energetice și la adresa Marianei Gheorghe, CEO Petrom la acel moment. Astfel, în noiembrie 2017, Iulian Iancu declara, potrivit HotNews.ro, că va solicita oficial organelor de investigații monitorizarea relației dintre unele publicații media și o parte dintre companiile vizate de ancheta parlamentară privind ANRE. În octombrie 2016, tot el o amenința pe Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, cu sesizarea DIICOT și DNA dacă nu vine la comisia parlamentară de anchetă a ANRE.

Iancu a fost acuzat în mai multe rânduri că face jocurile Gazprom. Prima astfel de referire datează din 2008, când o telegramă a Ambasadei SUA la București în 2008 îl cita pe Georgian Pop, colegul din PSD cu Iancu, care spunea ca este „controlat de Gazprom”. În octombrie 2017, fostul ministru al Energiei în guvernul PSD condus de Victor Ponta, Răzvan Nicolescu, scria pe Facebook că „marele căștigător” al unor modificări legislative inițiate de Iancu „sunt cei de la Gazprom”. În fine, în 8 noiembrie 2017, Ludovic Orban (PNL) spunea că „Domnul Iancu este omul Gazprom. Nu m-am sfiit niciodata s-o zic. Amendamentele sale sunt făcute sa torpileze proiectul BRUA si reducerea dependentei de gazul rusesc”. În 2019, Tribunalul București a decis ca președintele PNL, Ludovic Orban, să-i plătească deputatului PSD Iulian Iancu daune morale de 20.000 lei, după ce liderul liberal l-a acuzat pe președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților că este „omul companiei Gazprom” și „torpilează” construcția conductei de gaze BRUA, transmite Agerpres. Decizia nu este definitivă, iar Orban poate face apel.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica