Politica· 2 min citire

Cezar Preda: Dacă Udrea a depășit linia roșie, dacă are alt proiect politic, trebuie s-o spună

Cezar Preda: Dacă Udrea a depășit linia roșie, dacă are alt proiect politic, trebuie s-o spună

Cezar Preda: Dacă Udrea a depășit linia roșie, dacă are alt proiect politic, trebuie s-o spună

Publicat24 ian. 2014, 12:11
SursăMediafax

Vicepreședintele PDL Cezar Preda susține, potrivit RFI, că dacă Elena Udrea are alt proiect politic în afara PDL, ar trebui să o spună, el remarcând faptul că deputata "se învârte pe lângă Mișcarea Populară, ca să-i dea satisfacție președintelui Traian Băsescu" alături de alții.

Cezar Preda precizează că "excluderea unui membru nu e un lucru foarte bun pentru un partid. În condițiile în care acel membru este un om cu notorietate, un om cu anvergură, un om care are anumite rădăcini și conexiuni mari în partid, excluderea nu înseamnă totul. Analiza se face pe alte chestiuni legate de ce urmează după excludere, ce se întâmplă și atunci normal că președintele partidului stabilește până la urmă foarte serios linia aceasta roșie".

Vicepreședintele PDL spune că "dacă doamna Udrea a depășit linia roșie, dacă domnia sa are alt proiect politic, trebuie s-o spună".

"Ce am observat eu la doamna Udrea este următorul lucru: își ia avânt, în momentul în care domnul Blaga reacționează se retrage, iar își ia avânt pe urmă. Deci are o chestiune așa, de a mușca și nu de a întreprinde și de a duce la capăt o acțiune, să-și ducă vreun proiect politic și apoi reintră în cochilie și spune «Numai eu fac opoziție USL-ului, restul, nimeni în țara asta»". I-am și spus doamnei Udrea că nu face bine, i-o mai spun, dar nu știu cât efect are pentru domnia sa, dacă dânsa are alături de alții alt proiect", afirmă Preda.

Întrebat dacă știe precis că Elena Udrea are "alt proiect", Cezar Preda a răspuns: "Știu că se învârte pe lângă Mișcarea aia Populară, acolo, ce vor ei să facă acolo, să-i dea satisfacție domnului președinte, nu știu ce vor să facă, nu mai e în preocupările noastre chestia asta. Președintele partidului a spus că dacă se mai depășește linia, pleacă și la revedere! Acuma, când o depăși-o, pleacă, ce problemă? Asta e, nu-i nimeni de neînlocuit!".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica