Ceremonia organizată cu prilejul aniversării a 10 ani de la aderarea României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), la Palatul Cotroceni, a început, luni, în prezența președintelui Traian Băsescu și a foștilor șefi de stat Ion Iliescu și Emil Constantinescu.
Evenimentul a debutat cu un ceremonial de prezentare a steagului României și cel al NATO, precum și cu intonarea imnului național al României și cel al Alianței Nord Atlantice.
La eveniment participă câteva zeci de reprezentanți ai Armatei, membri ai corpului diplomatic acreditat la București, directorul SRI, George Maior, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, directorul STS, Marcel Opriș, șeful Poliției Române, Petre Tobă, precum și miniștrii de Interne, Gabriel Oprea, și al Apărării, Mircea Dușa.
În deschiderea ceremoniei, au fost omagiați militarii români care și-au pierdut viața în teatrele de operații, numele acestora fiind citite, iar fotografiile lor apărând pe un videoproiector.
Participanții au păstrat un moment de reculegere în memoria acestora.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că șeful statului, Traian Băsescu, "trage" azi o petrecere ca să aniverseze zece ani de la aderarea la NATO, deși meritul pentru acest lucru aparține foștilor președinți Constantinescu și Iliescu și fostului premier Adrian Năstase.
"Vreau să spun, pentru că toată lumea aniversează zece ani de la intrarea în NATO, eu cred că ar trebui să aniverseze cei care au un merit pentru intrarea noastră în NATO: președinteele Constantinescu, premierii de atunci, președintele Iliescu, primul-ministru Adrian Năstase. Ei sunt cei care ne-au adus în NATO, ca să tragă o petrecere azi președintele Băsescu, care nu are nicio legătură, bineînțeles, cu NATO. El e cu petrecerile de după", a spus Ponta în debutul ședinței BPN al PSD, la care presa a avut acces.
El a făcut apel la a nu se uita cine sunt cei care au avut viziunea corectă de a aduce România în NATO.
"Slavă Domnului că cei care au condus România după '97, '98 și până în 2003 au reușit să ia această decizie fundamentală pentru România. Și acum, când sărbătorim zece ani de NATO, să nu uităm totuși cine ne-a adus în NATO. S-ar putea să credem că cei care dau azi cu șampanie sunt cei care ne-au adus și nu e așa. Nu putem decât să le mulțumim celor care au avut atunci această vizune corectă", a spus Ponta.
Întrebat ulterior de ce nu a mers la ceremonia de la Cotroceni, Ponta a răspuns: "Aveam treabă. Și acum am treabă la Guvern".