Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, probabil cel mai bogat ministru al Guvernului Grindeanu, are mai multe case și apartamente atât în țară, cât și în Stetele Unite ale Americii, bijuterii cu o valoare de aproximativ 46.000 de euro, un ligou de aur și investiții financiare în străinătate cu o valoare estimată la 23 de milioane de euro.
Potrivit declarației de avere publicate pe site-ul Guvernului, Ana Birchall deține în județul Suceava trei terenuri din categoriile fâneață și pășune, care depășesc 37.000 mp.
La categoria clădiri, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a declarat că are, împreună cu soțul său, un apartament în New York City de 180 mp., o casă de locuit în New Haven de 250 mp., două apartamente în București, de 304,89 mp., respectiv 50 mp. și o casă de vacanță în Dorna Arini, județul Suceava, de 240,66 mp.
Totodată, Birchall are un autoturism marca Volvo, bijuterii cu o valoare de aproximativ 46.000 de euro dobândite între anii 1996 - 2014 și un lingou de aur achiziționat în 2011.
Birchall are 13 conturi curente cu depozite bancare, 4 dintre ele fiind ale soțului Martyn Birchall. Astfel, în conturile lor se găsesc 206.114 USD, 27.021 Euro, 305.686 lei, 26.658 lire sterline și plasamente la BCR de 554.463 lei și 59.547 euro, 66.667 USD, iar la BRD 22.445 lei.
De asemenea, ea are investiții financiare în străinătate cu o valoare estimată la 23 de milioane de euro.
Birchall a acordat organizației PSD Vaslui, ca o contribuție la campania electorală pentru alegerile parlamentare, suma de 20.000 de lei.
Potrivit news.ro, ministrul delegat pentru Afaceri Europene are datorii la două bănci din SUA, scandente anul acesta și în 2018, de peste 390.000 de dolari.