Motivarea CCR privind revocarea lui Kovesi, publicată. DOCUMENTUL INTEGRAL

Motivarea CCR privind revocarea lui Kovesi, publicată. DOCUMENTUL INTEGRAL
Curtea Constituțională a publicat motivarea la decizia controversată care-l obligă pe președintele Klaus Iohannis să o revoce pe șefa DNA.
UPDATE. Motivarea CCR are 133 de pagini. CONSULTAȚI AICI DOCUMENTUL.
"Una dintre condițiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român o constituie buna funcționare a autorităților publice, cu respectarea principiilor separației și echilibrului puterilor, fără blocaje instituționale. De asemenea, textul art.146 lit.e) din Constituție nu conferă Curții Constituționale atribuția de a constata doar existența conflictelor juridice de natură constituțională, ci pe aceea de a soluționa aceste conflicte", se arată în motivarea CCR
"Astfel, indiferent de autoritatea care a generat conflictul juridic de natură constituțională, aceasta are obligația, în coordonatele statului de drept, să respecte și să se conformeze celor constatate prin decizia Curții Constituționale. Raportat la cauza de față, Curtea constată că, din adresa Președintelui României prin care a refuzat să dea curs propunerii de revocare din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție a doamnei Laura Codruța Kövesi, rezultă, în mod indubitabil, îndeplinirea condițiilor referitoare la regularitatea și legalitatea procedurii, sens în care este și aprecierea Curții Constituționale. Prin urmare, Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi", se arată în motivare.
Curtea Constituțională decide:
"1. Constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministrul justiției și Președintele României, generat de refuzul Președintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi.
2. Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Președintelui României, prim-ministrului și ministrului justiției și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I", conform sursei citate.
Curtea Constituțională arată în motivarea privind conflictul instituțional președinte- ministrul Justiției că șeful statului și-a arogat niște atribuții pe care nu le are, atunci când a respins revocarea Laurei C. Kovesi, blocând în acest fel autoritatea ministrului asupra activității procurorilor.
"Din analiza adresei Președintelui României prin care a refuzat să dea curs propunerii de revocare din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, a doamnei Laura Codruța Kövesi, Curtea reține că Președintele României a constatat regularitatea și legalitatea procedurii de revocare, singurele obiecții ale acestuia vizând oportunitatea măsurii. În acest context, Curtea constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între ministrul justiției și Președintele României, generat de refuzul Președintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi", se arată în motivare.
Curtea Constituțională arată că atâta timp cât Klaus Iohannis nu a avut nicio obiecție cu privire la regularitatea procedurii de revocare înseamnă că aceasta îndeplinește criteriile de legalitate, însă și-a asumat niște atribușii pe care nu le are.
"Președintele României ar fi trebuit să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Refuzând emiterea acestuia, Curtea urmează a aprecia dacă Președintele României a creat un blocaj în privința exercitării autorității ministrului justiției asupra activității procurorilor. Se poate susține, în acest sens, că, arogându-și un rol contra legem, Președintele României a împiedicat realizarea unei competențe constituționale proprii a ministrului justiției, blocând-o, fără ca textul Constituției să îi acorde o asemenea competență. Prin urmare, conduita Președintelui României de a nu-și exercita competențele potrivit Constituției a determinat imposibilitatea ministrului justiției să își exercite competențele constituționale conferite de art.132 alin.(1) din Constituție", conform CCR.
Curtea Constituțională mai spune că în acest fel a rezultat un blocaj instituțional între cele două autorități, care a împiedicat valorizarea și finalizarea propunerii ministrului justiției de revocare a Laurei Codrușa Kovesi.
Judecătorii Curții Constituționale au citit în plen motivarea la decizia controversată care-l obligă pe președintele Klaus Iohannis să o revoce pe șefa DNA. Documentul va fi publicat cât mai rapid în Monitorul Oficial. "Nu cred că un președinte va da României un exemplu de nerespectare a legii fundamentale" a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader, cu puțin timp înainte de încheierea ședinței CCR.
Dorneanu subliniază că referitor la unele declarații prin care se susține că Decizia Curții Constituționale nr.358 din 30 mai 2018 este neconstituțională și se propun diverse scenarii pentru neaplicarea ei, el anunță că de fapt, toate deciziile CCR sunt obligatorii, indiferent de autoritatea publica vizată care trebuie să o pună în aplicare. Prin urmare și Klaus Iohannis trebuie să respecte decizia și să o revoce pe Kovesi.
Redăm, în continuare, precizarea lui Valer Dorneanu, președintele CCR:
"Referitor la unele declarații prin care se susține că Decizia Curții Constituționale nr.358 din 30 mai 2018 este neconstituțională și se propun diverse scenarii pentru neaplicarea ei, Președintele Curții Constituționale face următoarele precizări:
a) Potrivit prevederilor art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României și au putere numai pe viitor. Din acest text rezultă cu prisosință că obligația respectării întocmai a deciziilor Curții Constituționale este generală, vizând toate autoritățile publice, toate instituțiile publice, toți cetățenii și întreaga societate".
Klaus Iohannis: CCR e primul actor care trebuie să respecte Constituția
Pe de altă parte, Klaus Iohannis a declarat marți la Cotroceni că va respecta Constituția indiferent de situație, dar că așteaptă motivarea CCR legat de revocarea șefei DNA pentru a lua o decizie în acest sens.
Klaus Iohannis a spus că decizia CCR se referă nu atât la revocarea șefei DNA, ci la subordonarea politică a procurorilor.
"N-o să comentez, așa cum am spus aștept motivarea CCR o vom citi până o vom înțelege, apoi voi comunica ce trebuie făcut sau ce voi face eu. La momentul acesta pot să vă spun totuși 2-3 lucruri. Anunțul CCR vorbește aparent doar despre o chestiune concretă legat de revocare sau nerevocare. În realitate sunt mult mai multe teme care apar. Bunăoară: statutul procurorilor. Sunt convins că procurorii trebuie să fie independenți, în niciun caz nu trebuie controlați politic. Procurorii nu pot fi în subordinea unui actor politic, fie el chiar și ministru", le-a spus Klaus Iohannis, marți, jurnaliștilor prezenți la Cotroceni.
Klaus Iohannis a precizat că rolul statului este de a întări independența procurorilor, nu de a reveni la subordonarea politică a acestora:
"Este adevărat că în Constituție procurorii activează sub autoritatea ministrului Justiției. Eu înțeleg prin asta că ministrul trebuie să aibă o autoritate în domeniu și să o folosească pentru a apăra în dezbaterea publică independența procurorilor, autoritatea ministrului trebuie orientată spre înlesnirea muncii procurorilor, în niciun caz nu înseamnă că procurorii sunt în subordinea ministrului", a explicat Klaus Iohannis.
Eu voi respecta Constituția "indiferent de ce se întâmplă", a precizat șeful statului care a spus că va face totul pentru întărirea statului de drept și pentru apărarea independenței procurorilor.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News
























