Curtea Constituțională a României a transmis, oficial, că a primit cererea de anulare a alegerilor, formulată de liderul AUR George Simion și că o va analiza joi. În cazul respingerii, tot joi va da decizia privind confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președinte.
„În data de 20 mai 2025, ora 23:41, a fost comunicat Curții Constituționale, prin intermediul poștei electronice, un înscris, în formă scanată, intitulat Cerere de anulare a alegerilor, la care au fost atașate mai multe anexe. Cererea este semnată olograf, în copie, de domnul George-Nicolae Simion”, au transmis reprezentanții CCR, potrivit Mediafax.
„Precizăm că, potrivit art.7 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, cererile adresate Curții Constituționale trebuie să fie semnate olograf, în original, sau prin utilizarea semnăturii electronice calificate, până la data și ora dezbaterilor. Această precizare a fost comunicată pe data de 21 mai 2025, ora 9:06, domnului George-Nicolae Simion pe aceeași adresă de poștă electronică de pe care a fost comunicată cererea menționată, în vederea complinirii cerințelor procedurale de înregistrare a actelor de sesizare adresate Curții Constituționale”, au mai precizat reprezentanții CCR.
Cererea urmează să fie dezbătută în ședința Curții Constituționale din data de 22 mai 2025, ora 10.00.
În eventualitatea respingerii cererii de anulare a alegerilor, CCR va organiza ședința solemnă pentru confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președinte al României tot joi, la ora 12:00.