Şocat că nu s-a ales cu o odă, Rădulescu înroşeşte telefoanele şi mai vrea odată. “Vă prezentaţi mâine la Parlament şi reglaţi situaţia. Vreau un interviu drept la replică”. La Parlament ne ia tare: “Dacă vreţi să nu fiţi daţi afară amândoi şi să nu vă cer două milioane de euro daune, că aveţi familii, de data asta scrieţi ce vreau eu, nu ce vreţi voi”.
Îi explicăm omeneşte că nu obişnuim să scriem la comandă şi că o să ne dea în judecată degeaba pentru că o să piardă procesul. Brusc, Rădulescu vrea să afle care e numele nostru mic şi se înmoaie la vorbă:
“Măi, Mihai! Măi, Cristi...”. Urmează o discuţie de o oră în care ne acuză că i-am trunchiat afirmaţiile, dar refuză să vizioneze interviul pentru a indica în mod concret pasajele care l-au deranjat şi pe care le consideră denaturate.
Urmează o discuţie de o oră în care ne acuză că i-am trunchiat afirmaţiile, dar refuză să vizioneze interviul pentru a indica în mod concret pasajele care l-au deranjat şi pe care le consideră denaturate. Ne ceartă că am tratat subiectul Revoluţiei (“De ce trebuia să mă întrebaţi despre asta?”), dar începe să vorbească din nou despre el:
“În ţara asta eu asta am mai mult drept să vorbesc decât alţii, pentru că am făcut Revoluţia”. Ne despărţim fără să ajungem la vreo concluzie, cu Rădulescu foarte curios să vadă ce-o să publicăm. Spre seară, deputatul PSD intervine telefonic la Antena 3 şi îşi întăreşte crezul că nu pot exista jurnalişti care să facă interviuri de capul lor.
“Aceşti băieţi au decupat interviul în mod securistic, au făcut montaje cum i-a învăţat cine trebuie să-i înveţe”. În timp ce el transmitea aceste teorii, noi am montat la asta. Vizionare plăcută!
