CĂLIN POPESCU TĂRICEANU este noul președinte al Senatului. A fost ales prin vot secret pe buletine de vot. Marius Obreja și Dumitru Oprea au fost ceilalți doi candidați.
CĂLIN POPESCU TĂRICEANU a fost ales cu 93 de voturi pentru și 60 împotrivă. El va ocupa fotoliul lăsat liber de președintele PNL, Crin Antonescu, prin demisie.
Candidatul PNL, Marius Obreja, a obținut 45 de voturi, iar cel al PDL, Dumitru Oprea, 15 voturi. Alte patru voturi au fost anulate.
"Voi încerca să fiu un președinte corect, echilibrat și echidistant. Voi fi un președinte implicat, nu voi asista pasiv la ce se întâmplă în societatea românească și pe scena politică românească. Văd rolul Senatului nu numai acela de for legislativ, ci mai ales de important for de dezbatere publică și de garant al democrației și statului de drept. Voi continua să lupt să promovez valorile în care cred și pentru care militez de când am intrat în politică. Vreau să ajungem să trăim într-o țară normală care nu mai este divizată și care nu mai este măcinată de conflicte. Trebuie să avem și curajul, și dorința de a colabora pe anumite teme majore. Întotdeauna, voi pune mai presus de orice interesul național. Voi lucra neobosit și mă bazez pe colaborarea tuturor celor prezenți", a spus Tăriceanu, după anunțarea rezultatului votului.
Tăriceanu a vorbit și despre proiectul politic USL.
"Proiectul politic USL este, în momentul de față, un proiect pe care nu am reușit să îl ducem la îndeplinire. Ne-am angajat să punem România pe picioare, toți cei care am fost aleși sub sigla USL. Având în vedere că misiunea nu ne-am dus-o la îndeplinire, vreau să cred că trebuie să lucrăm împreună pentru a nu îi dezamăgi pe cei care ne-au votat, pentru a nu șe distruge speranțele într-o viață mai bună. De aceea am acceptat propunerea care mi s-a făcut din partea PSD, PC, UNPR și UDMR de a candida pentru această funcție. Vă mulțumesc pentru alegere", a spus Tăriceanu.
Senatorul independent Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că USD i-a propus să candideze la șefia Senatului.
CĂLIN POPESCU TĂRICEANU. "Am acceptat această propunere, care mă onorează și care în acest fel am convingerea că avem posibilitatea de a merge înainte cu programul USL angajat în fața cetățenilor cu o majoritate zdrobitoare la alegerile parlamentare. Și în acest fel sper să pot să-mi aduc o contribuție importantă apărării intereselor lor și angajamentelor pe care ni le-am luat", a spus Tăriceanu.