Politica· 1 min citire

Câți bani a câștigat Iohannis din chirii în 2018

Câți bani a câștigat Iohannis din chirii în 2018

Câți bani a câștigat Iohannis din chirii în 2018

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 iun. 2019, 13:15

Președintele Iohannis a avut un an 2018 cu venituri în scădere, însă are noroc de o soție care a câștigat mai mult anul trecut. Și chiriile reprezintă o importantă sursă de venit pentru familia prezidențială.

Veniturile salariale ale președintelui Klaus Iohannis au scăzut, în timp ce ale soției sale au crescut, la fel ca și încasările din chirii ale celor doi, potrivit declarației de avere a șefului statului, publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Conform sursei citate, veniturile salariale ale președintelui Iohannis au înregistrat o scădere anul trecut, șeful statului încasând 165.100 de lei, față de 169.646 de lei în 2017 și 196.155 de lei în 2016.

Carmen Iohannis a încasat mai mulți bani din salarii, soția președintelui câștigând în total 33.276 de lei ca profesor la Colegiul "Gheorghe Lazăr" din Sibiu, față de 25.075 de lei în 2017 și 28.122 de lei, cât a obținut în 2016.

Veniturile obținute din chirii au crescut. Dacă în declarația de avere precedentă șeful statului a scris că încasează 29.529 lei, în ultima declarație apar venituri de 35.829 de lei. În 2016, el menționa venituri din chirii de 19.017 lei.

Președintele mai deține un cont în valoare de 210.000 de lei, înregistrându-se o creștere față de 2017, când avea suma de 170.000 de lei. În 2016, el avea în cont 221.000 de lei.

Șeful statului deține împreună cu soția sa două apartamente și trei case de locuit în Sibiu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica