Vicepremierul Costin Borc a afirmat, luni, pe Facebook, că afirmațiile lui Victor Ponta legate de cozile de la secțiile de votare din străinătate de la alegerile prezidențiale arată tupeu, Borc relatând că a stat cinci ore la coadă la Londra fără să reușească să voteze, mulți dintre cei de lângă el sunându-și rudele în țară ca să voteze împotriva lui Ponta din cauza modului în care au fost tratați.
”Domnul Victor Ponta mi-a amintit de încă o lipsă a guvernului tehnocrat. Nu avem... tupeu. Cum pot altfel califica afirmația domniei-sale despre cozile de la secțiile de vot din străinătate? Împreună cu băiatul meu am stat la coadă la Londra în noiembrie 2014 preț de vreo 5 ore, pe ploaie, fără să reușim să votăm”, a scris Costin Borc, potrivit News.ro.
Actualul viceprim-ministru susține că modul în care au fost tratați atunci românii ce veniseră să voteze i-a determinat pe mulți să-și schimbe opțiunea de vot. ”În jurul meu, la coadă, am văzut oameni obișnuiți, de tot felul, veniți din diverse părți ale Angliei ca să voteze. Interesant este și faptul că, deși fiecare a venit la vot cu o opțiune personală, pe măsură ce și-au dat seama de modul în care sunt tratați, marea majoritate a votat cu Klaus Iohannis. I-am auzit sunând acasă și rugându-și rudele să nu voteze cu Victor Ponta. Și nici nu cred că au greșit, văzând cum sunt astăzi tratați”, a conchis Costin Borc.
Fostul premier PSD Victor Ponta a declarat, duminică, la România TV, că în 2014, la alegerile prezidențiale, cozile din diaspora erau formate de cetățeni români care "se puneau și de patru ori la rând, să se arate la televizor". "Îmi pare rău pentru acele cozi, pe care însă ulterior am aflat că nu le-am făcut eu, ci cei care se așezau de două ori, de trei ori, de patru ori la rând, ca să fie cozi, să se arate la televizor", a spus deputatul PSD.
El a venit și cu noi explicații privind motivul pentru care a demisionat din Guvern în 2015, afirmând că a primit informații de la ministrul de Interne de la acea vreme, Gabriel Oprea, potrivit cărora în România se pregăteau proteste de amploare și incendieri de instituții, pe modelul revoltei din Ucraina.
"Se pregătea, așa, se dorea să se întâmple în România ce s-a întâmplat în Ucraina, așa, un Maidan. Ori, eu am spus, că atunci era ministru de Interne domnul (Gabriel - n.r.) Oprea, am zis <>", a spus Victor Ponta.