Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a făcut luni, 3 august, declarații referitoare la profilul candidatului pentru Primăria Municipiului București, într-o conferință de presă organizată la Târgoviște.
Un om cu experiență în administrație, corect, să se țină de promisiuni și să nu promită mai mult decât poate face. Acesta este candidatul pe care îl caută PNL pentru București.
Liberalii sunt primii care au dat startul pentru alegerile locale de anul viitor. Prima discuție privind lista candidaților a avut astăzi. Printre cei care și-au exprimat dorința de a intra în cursa pentru funcția de primar se află și aproape 20 de parlamentari.
Întrebat la ce s-a referit atunci când a afirmat că pentru Primăria Capitalei este nevoie de un candidat cu profilul președintelui României, Klaus Iohannis, Vasile Blaga, copreședintele PNL, a explicat că acesta trebuie să fie unul serios, în car oamenii să aibă încredere.
"Este finalizată o analiză pe profilul candidatului în București și sper să avem un om precum Klaus Iohannis. Trebuie să fie un om cu experiență în administrație, nu obligatoriu un om cu foarte multe candidaturi în spate, și un om în care bucureștenii să aibă încredere așa cum au avut în Iohannis", a spus Blaga.
"Candidatul Bucureștiului trebuie să-mi semene mie, să fie corect, să se țină de promisiuni, să nu promită mai mult decât se poate face, cinstit și tânăr. Pentru mine, Iohannis este un model. De la nemți ai întotdeauna ceva de învățat privind corectitudinea, onestitatea", a continuat copreședintele PNL.
Acesta a susținut că îl interesează Bucureștiul, pentru că îl cunoaște foarte bine din perspeciva cetățeanului și nu din cea a participantului la decizii.
Vasile Blaga a prezentat și planul de viitor cu privire la Capitală, dacă un candidat PNL va câștiga alegerile. Copreședintele PNL a spus că vrea să inițieze un proiect privind reorganizarea orașului în 24 de districte și un consiliu municipal, un buget unic, care să poată fi gestionat în interesul orașului.