Fostul președinte, Traian Băsescu, a declarat, marți seară, în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt”, la B1TV, cu privire la binomul SRI-DNA și rolul pe care SRI îl are în combaterea corupției, că "startul într-un dosar" aparține Serviciului Român de Informații, care "dă dintr-un dosar tot ce are ca date".
"Să plecăm de la baza acțiunii, în 2006 mi-am dat seama că evaziunea fiscală e o amenințare la bugetul de stat, deci, implicit și la securitatea națională. A fost prima hotărâre CSAT în care defineam evaziunea ca amenințare la securitatea națională și CSAT trasă sarcina SRI și nu numai, ci și parchetelor și MI să coopereze pentru combaterea evaziunii. S-au emis, între timp, alte cinci hotărâri ale CSAT care au completat cadrul instituțional al implicării SRI (...) SRI e informația primară. Eu am insistat să se scoată de la finalul comunicatului DNA propoziția că 'intervenția s-a făcut cu sprijinul SRI-ului'. Serviciul dă dintr-un dosar tot ce are ca date", a declarat Traian Băsescu.
Întrebat dacă cei de la servicii sunt implicați în culegerea de informații, Traian Băsescu a afirmat:
"Categoric, da. Uitați-vă, sunt beneficiarii, miniștrii, președintele, prim-ministrul primesc informații despre acțiuni de evaziune fiscală, corupție, pe care le au pe birou", a adăugat fostul șef de stat.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a dezvăluit că "prima informație legată de eventuale fraude din dosarul Microsoft" a primit-o în 2012.
"Erau trei foi, cu nume, cu firme, dar a ajuns la o sută de volume la DNA. Dă o foaie, două, trei și după, SRI continuă să alimenteze cu informații (...) Cred că startul într-un dosar este al SRI, adică primele zece pagini, până la urmă, îți dă o sinteză", a adăugat Traian Băsescu.