Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că Ministerul Apărării ar trebui să primească la rectificarea bugetară 0,3% din PIB, dar asta depinde de premier, și a adăugat că toți șefii de Guvern de până acum "au avut obtuzitatea să înțeleagă", ca și Ponta, că securitatea ar fi gratis.
Despre suplimentarea bugetului Apărării în acest an, președintele Traian Băsescu a declarat că, în mod normal, ar mai trebui adăugați, la rectificare, 0,3% din PIB, dar totul depinde de premier. "Vă pot spune că nu există premier, inclusiv Emil Boc, cu care să nu fi avut discuții pe tema bugetului Ministerului Apărării, reclamând că este insuficient, și îmi amintesc foarte bine și discuțiile cu premierul Tăriceanu. Toți au avut obtuzitatea să înțeleagă, ca și Ponta, că securitatea este gratis", a spus președintele.
Traian Băsescu a arătat că trebuie să vină evenimente nefericite ca să se înțeleagă că securitatea are niște consturi.
"Sper să se întâmple ceva și programele Ministerului Apărării să se poată desfășura în continuare", a spus șeful statului.
Președintele Traian Băsescu a susținut, marți, în plenul reunit al Parlamentului, că "amestecul de lăcomie și incompetență de care România suferă", pe fondul situației internaționale actuale, "poate pune în pericol țara".
Președintele a spus că este obligația comună a tuturor "să conclucreze la binele națiunii", inclusiv la consolidarea capacității ei de apărare.
"Fac un apel la Guvernul României, ca și la Parlament, ca împreună să identifice cele mai bune căi de înzestrare a Armatei române și creșterea capacității ei operaționale", a afirmat Traian Băsescu, pledând și pentru o mai strânsă cooperare transatlantică.