Politica· 2 min citire

Băsescu contestă amenda de la CNCD pentru discriminarea romilor, întrucât fapta s-a prescris

Băsescu contestă amenda de la CNCD pentru discriminarea romilor, întrucât fapta s-a prescris

Băsescu contestă amenda de la CNCD pentru discriminarea romilor, întrucât fapta s-a prescris

Publicat23 mai 2014, 21:17
SursăMediafax

Președintele Traian Băsescu contestă amenda primită de la Consiliul Nanțional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după ce a afirmat că mulți romi nomazi, "în mod tradițional, trăiesc din ce fură", motivând că fapta s-a prescris și că a făcut afirmații politice în cadrul atribuțiilor sale.

În cererea de anulare a amenezii aplicate de CNCD, depusă la Curtea de Apel București (CAB) și consultată de MEDIAFAX, Traian Băsescu arată că dreptul comun în materia sancțiunilor contravenționale este reglementat de Ordonanța Guvernului 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Potrivit actului invocat,"aplicarea sancțiunilor contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei".

"Având în vedere că declarația subsemnatului este emisă la data de 3.11.2010, este evident că la momentul pronunțării Hotărârii (cu mai bine de 3 ani după data săvârșirii faptei) orice formă a eventualei răspunderi este prescrisă", precizează președintele în cererea de chemare în judecată.

Totodată, subliniază demnitarul, nu există nicio posibilitate de suspendare a cursului prescripției care să poată fi invocată în favoarea CNCD, astfel încât Consiliul să mai poată aplica o sancțiune contravențională după mai bine de trei ani de la data săvârșirii faptei.

"CNCD a aplicat o sancțiune contravențională fără a ține cont de imunitatea subsemnatului în emiterea de declarații politice. (...) Declarația care îi este imputată subsemnatului este una evident de natură politică, emisă în cadrul atribuțiilor presupuse de desfășararea mandatului. Astfel, conform art. 80 al. (1) al Consituției României, Președintele României are atribuții de reprezentare a României în afara țării", subliniază șeful statului în documentul citat.

Președintele Traian Băsescu mai arată că declarația respectivă a fost făcută în timpul unei vizite oficiale și a fost enunțată după ce i s-a cerut "să rezume abordarea Statului Român față de subiectul integrării comunității rome"

"Analizând întreaga substanță a discursului subsemnatului se va observa că ea rezumă politicile publice promovate de Statul Român în ce privește integrarea comunității rome. Exprimarea de către subsemnatul a unei opinii cuprivire la motivele de succes/insucces al acestei politici se încadrează în noțiunea de opinie politică protejată", semnalează Traian Băsescu în documentul citat.

Președintele Traian Băsescu a fost amendat, în 10 februarie, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru declarațiile făcute în noiembrie 2010, la Ljubljana, privind romii nomazi, despre care a afirmat că "mulți dintre ei, în mod tradițional, trăiesc din ce fură".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica