Politica· 1 min citire

Antonescu: Retragerea lui Diaconu, determinată de comunicatul ANI și sentința ICCJ

Antonescu: Retragerea lui Diaconu, determinată de comunicatul ANI și sentința ICCJ

Antonescu: Retragerea lui Diaconu, determinată de comunicatul ANI și sentința ICCJ

Publicat18 mar. 2014, 16:15
SursăMediafax

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marți că retragerea lui Mircea Diaconu de pe lista de candidați la europarlamentare din partea liberalilor a fost determinată de situația acestuia legată de sentința privind incompatibilitatea sa și poziția exprimată de ANI.

Antonescu a fost întrebat care a fost motivul retragerii lui Diaconu de pe lista PNL la europarlamentare.

"S-a dat un vot. S-a prezentat situația. Am luat act de comunicatul ANI și de sentința ICCJ. A fost un vot, un vot secret. 39 de colegi s-au pronunțat pentru retragerea lui Mircea Diaconu din listă, 18 pentru menținerea sa", a declarat Antonescu.

Liderul PNL a fost întrebat dacă Mircea Diaconu a fost reevaluat, după ce inițial a fost inclus pe lista de candidați la europarlamentare

"Nu am acest obicei. Nu folosesc acest termen. Îl las altora", a replicat Antonescu.

Surse din partid declarau anterior MEDIAFAX că BPN al PNL a decis scoaterea lui Mircea Diaconu de pe lista inițială de candidați stabilită pentru alegerile europarlamentare.

Potrivit deciziei din BPN, în locul lui Diaconu pe lista la europarlamentare va urca Eduard Hellvig, următorul pe lista decisă inițial.

Diaconu a plecat din sala de sedință fără să facă declarații.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că lista finală de candidați pentru Parlamentul European urmează să fie decisă marți în cadrul Biroului Permanent Național al PNL, precizând că este posibilă retragerea candidaturii lui Mircea Diaconu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica