Politica· 1 min citire

Aniversare în PNL. Quintus, sărbătorit de colegi la împlinirea a 100 de ani

Aniversare în PNL. Quintus, sărbătorit de colegi la împlinirea a 100 de ani

Aniversare în PNL. Quintus, sărbătorit de colegi la împlinirea a 100 de ani

Publicat19 mar. 2017, 11:20
Actualizat19 mar. 2017, 11:24

Sărbătoare în PNL. Președintele de onoare, Mircea Ionescu Quintus, a făcut 100 de ani. De ziua lui, liberalii au petrecut la restaurant și i-au făcut o plachetă aurită în semn de recunoștință "pentru contribuția adusă liberalismului autentic".

Seniorul politicii românești a împlinit 100 de ani. Din care 80 în PNL, fiind cel mai vechi membru. ”Un singur lucru îmi doresc: sănătate! Deci, să ne fie bine. Să fie mai puține diferențe între bogați și săraci! Ne tragem din daci, bogați sau săraci. Acum doar săracii coboară din dacii!”, a spus Quintus.

Șefa PNL a lipsit de la aniversare, pentru că era plecată cu treburi de partid, în Baia Mare. A fost prezent, în schimb, fostul copreședinte, Vasile Blaga.

Dacă în anii trecuți liberalii își sărbătoreau președintele de onoare acasă, la Ploiești, acum au ales Cercul Militar din Capitală.

În jur de 30 de liberali au ciocnit la restaurant în cinstea lui Mircea Ionescu Quintus. Printre ei, vechi liberali, precum Teodor Atanasiu, Nicolae Robu sau Dan Motreanu, dar și foști PDL isti - Vasile Blaga, Teodor Stolojan sau Cătălin Predoiu.

De ziua lui, președintele de onoare al PNL a primit o plachetă aurită, o diplomă de excelență, dar și un film documentar.



Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica