Coronavirus - România: 69374 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

ANI: 30 de aleşi locali, în incompatibilitate sau conflict de interese

Friday, 27 May 2016, 17:29 Sursă: REALITATEA.NET

Potrivit unui comunicat transmis de Agenţia Naţională de Integritare (ANI), cei patru primari aflaţi în incompatibilitate au deţinut simultan funcţiile de primar, viceprimar, membri în Consiliile de Administraţie ale unor şcoli şi/sau administratori ai unor societăţi pentru care au semnat ordine de plată în urma cărora au obţinut foloase atât în interes propriu, cât şi pentru rude sau apropiaţi.

Este vorba despre Cătălin Iosif Cristian, primar al comunei Criciova, judeţul Timiş, care a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi ulterior pe cea de primar, cât şi funcţia de administrator de firmă şi comerciant persoană fizică.

O altă persoană în cauză este Coman Vasile, primar al oraşului Vişeu de Sus, judeţul Maramureş, care, în perioada exercitării mandatului, a semnat ordine de plată în beneficiul unor societăţi, prin care s-a produs un folos material atât pentru el, cât şi pentru soţia acestuia, în valoare totală de peste 63.000 de lei, anunţă ANI.

 De asemenea,Voican Ion, primar al comunei Bălileşti, judeţul Argeş, a deţinut simultan funcţiile de primar şi membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Bălileşti, fapt pentru care s-a constatat incompatibilitatea. Ultimul dintre primarii evaluaţi este Zamfir Marian, primar al comunei Maia, judeţul Ialomiţa, care a deţinut simultan funcţiile de primar şi membru al Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Barbu Catargiu Maia.

În ceea ce priveşte consilierii locali evaluaţi, ANI a constatat că, în perioada exercitării mandatetor, aceştia au participat la adoptarea unor hotărâri favorabile societăţilor comerciale pe care le deţineau sau la care erau administratori sau asociaţi.

Printre neregulile constatate de ANI se numără şi concesiunea unor terenuri, contracte de exploatare şi de furnizare de produse, achiziţii directe de servicii şi transferul unor sume de bani. Persoanele în cauză au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi de drepturile de care beneficiază, mai precizează ANI.

Alte articole din: POLITICĂ
Alte articole din: POLITICĂ