Voucherele de vacanță pentru angajații companiilor de stat, aprobate marți de Camera Deputaților, vor avea un efect moderat, urmând să aducă un surplus de aproximativ 250.000 de turiști, dar dacă ar fi fost scutite de impozite ar fi avut un efect de patru-cinci ori mai mare, potrivit ANAT.
"Nu am textul proiectului de lege în față, dar, ca noutate, știu că se elimină intermediarul - societățile de tichete, care ar fi luat un comision în plus. Din câte știu, nu s-a revenit la forma inițială a ordonanței din 2009, când și angajatorul, și angajatul erau scutiți de taxe. Cred că această măsură va duce la o creștere în turism, dar nu atât de mare pe cât ar fi fost dacă se eliminau impozitele", a declarat agenției MEDIAFAX Alin Burcea, prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
El a estimat că față de cei 6 milioane de turiști români care își fac anual vacanțele în țară, dacă s-ar fi eliminat impozitele pentru vouchere, s-ar fi înregistrat o creștere de circa 20%, respectiv 1,2 milioane de turiști.
Surse din Autoritatea pentru Turism au declarat agenției MEDIAFA că voucherele vor fi scutite de plata contribuțiilor sociale, vor fi deductibile de la plata impozitului pe profit, dar vor fi impozitate pe venit.
"În forma în care este acum, probabil că vor veni în plus în stațiunile din țară aproximativ 250.000 de turiști", a mai spus Burcea. El a completat că Ministerul Finanțelor nu înțelege că voucherele, dacă ar fi fost scutite integral de taxe, ar fi fost oricum "purtătoare" de TVA și ar fi dus la o creștere a încasărilor la buget.
Camera Deputaților a decis marți ca instituțiile publice, regiile autonome, societățile și companiile naționale să poată acorda angajaților vouchere de vacanță în valoare de maximum 6 salarii brute minime pe economie, cu care pot fi cumpărate pachete de servicii în unități de turism autorizate.
Voucherele de vacanță se vor emite numai online și vor fi suportate integral de angajatori. Prestarea serviciilor achiziționate prin intermediul voucherelor se va face în unitățile turistice autorizate de Autoritatea Națională pentru Turism, iar comisionul maxim perceput de aceste agenții nu va putea depăși 10% din valoarea pachetului de servicii oferit.
Angajatul care va beneficia de vouchere de vacanță nu va mai primi prime de vacanță sau bilete de odihnă.
"Ne deranjează faptul că se limitează comisionul la agenții, ceea ce reprezintă un act neconcurențial. Nicio agenție nu va dori să vândă cu un comision limitat în lunile iulie și august, care sunt scurtele perioade când pot vinde cu comisioane de peste 10%. Partea bună este că aceste vouchere, prin care angajații vor fi trimiși în vacanțe, elimină toate aranjamentele și combinațiile făcute de anumite societăți de stat și regii autonome. Acum, totul se va defășura transparent", a mai spus oficialul ANAT.
Tichetele de vacanță au fost introduse în anul 2009, pentru a stimula turismul intern, care scăzuse pe fondul crizei economice, dar au fost eliminate un an mai târziu pentru salariații de la stat.
Anul trecut, în unitățile de cazare din România au înnoptat 7,91 milioane de turiști (în creștere cu 5%), dintre care 6,2 milioane au fost români.