Cele trei partide din coaliția de centru-stânga a cancelarului Olaf Scholz au suferit o înfrângere grea la alegerile de duminică din două landuri bastion din Germania, Bavaria și Hesse.
Social-democrații (SPD) lui Scholz, Verzii și FDP (liberali) pierd teren în cele două scrutinuri care au avut loc în Bavaria, cel mai mare land din Germania ca suprafață, și Hesse, unde se află Frankfurt, sediul Băncii Centrale Europene (BCE).
La mijlocul mandatului său, guvernul lui Olaf Scholz este astfel pedepsit în alegeri în care îngrijorarea populației cu privire la criza industrială cu care se confruntă cea mai mare economie a Europei și reapariția problemei migrației au jucat un rol central.
Conform estimărilor, conservatorii au câștigat, așa cum era de așteptat, cele două alegeri, iar partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) ar putea ocupa locul al doilea.
"Suntem pe drumul cel bun", a reacționat rapid co-lidera AfD, Alice Weidel, interpretând rezultatele drept "o pedeapsă" pentru guvern și "un vot pentru schimbare".
Acest partid anti-imigrație, care critică, de asemenea, măsurile de protecție a climei ca fiind costisitoare și coercitive, și-a confirmat astfel creșterea în sondaje la nivel național, unde este cotat între 20 și 22% din intențiile de vot, în spatele conservatorilor.
Formațiunea a profitat de faptul că întreaga campanie s-a concentrat în mare parte pe criticile la adresa coaliției aflate la putere din decembrie 2021, care a fost afectată de certuri neîncetate.
O altă miză a campaniei a fost teama de o nouă criză a migrației precum cea din 2015, din cauza creșterii numărului de sosiri de solicitanți de azil, în special din Siria și Afganistan, prin Polonia, Austria și Republica Cehă vecine.
Invazia rusă din Ucraina din februarie 2022 a favorizat o perioadă de unitate în cadrul guvernului. Dar apoi fricțiunile s-au înmulțit pe diverse teme, de la reducerea cheltuielilor bugetare la măsurile de combatere a încălzirii globale.
În Hesse, SPD, care a avut-o drept candidată principală pe Nancy Faeser, ministrul de Interne, s-a clasat doar pe locul patru (15,2%), după AfD (16,8%) și Verzi (15,5%), și cu mult în urma Uniunii Creștin-Democrate (CDU), condusă de un necunoscut, Boris Rhein, și care a obținut 34,7%, în creștere netă față de 2018 (27%), conform primelor estimări.
"Din păcate, nu am reușit să ne impunem cu temele noastre. Este un rezultat extrem de dezamăgitor", a declarat ministrul, care intenționează să-și păstreze portofoliul Internelor.
În Bavaria, șeful guvernului regional, Markus Soder, a câștigat alegerile, dar cu un rezultat ușor mai mic (36,7%) și cel mai slab din ultimii 70 de ani pentru partidul său, Uniunea Creștin-Socială (CSU), formațiunea soră a CDU.
Acest rezultat ar putea slăbi presupusele sale ambiții de a deveni cancelar.
AfD (15,8%) și Verzii (15,6%) sunt umăr la umăr pentru locul doi în Bavaria, în timp ce SPD, în mod tradițional slab în Bavaria, pierde și mai multe voturi (8,5%). FDP nu pare să fi atins pragul de 5% necesar pentru a rămâne în parlament.
Este de așteptat ca Soder să-și păstreze coaliția cu Alegătorii Liberi, un partid foarte conservator implantat în mediul rural, care a câștigat 14% din voturi.
Popularitatea acestui partid nu a suferit de pe urma controversei din această vară în jurul unui pliant antisemit atribuit liderului său, Hubert Aiwanger (52 de ani), și datând din perioada adolescenței sale. Fratele său a pretins în cele din urmă că este autorul pliantului.