Fosta consilieră a lui Traian Băsescu, Adriana Săftoiu, relatează în cartea sa, "Cronică de Cotroceni", un dialog "deconcertant" între șeful statului și premierul italian Silvio Berlusconi, despre Elena Udrea, prezentă la o întâlnire la Roma.
Episodul îl are în prim plan pe Silvio Berlusconi, fostul premier al Italiei și a avut loc în timpul vizitei la Roma din 2005 a lui Traian Băsescu.
"Se vorbea despre relațiile bilaterale, despre susținerea Italiei pentru integrarea României în U.E. Brusc, Berlusconi și-a mutat privirea spre Elena Udrea, care se afla în diagonală cu premierul Italiei. „De ce sunteți așa de îngândurată? Trupul dumneavoastră spune altceva decât chipul dumneavoastră.“ Pur și simplu, am rămas fără grai", relatează Săftoiu, care spune că Băsescu a intervenit ulterior.
""Vă place? O mai aduc“. Și au râs împreună. Andrei Pleșu era cel mai consternat dintre noi", povestește Săftoiu. Finalul s-a dovedit apoteotic. Am terminat întâlnirea și ne-am ridicat pentru plecare. Berlusconi a privit-o pe Elena : „Aș vrea să mai rămâneți puțin, să schimbăm câteva cuvinte doar noi doi“. Fabulos!", relatează fosta consilieră prezidențială.
Băsescu a atacat-o dur pe Adriana Săftoiu, într-o postare pe Facebook.
"Faptul ca unui consilier i s-a făcut onoarea de a fi inclus în delegația oficială a Președintelui României care a participat la discuțiile cu premierul Italiei nu-i permite consilierului să dezvăluie nici conținutul discuțiilor și, cu atit mai mult, nu-i permite să fabuleze pe marginea acestora. Fac precizarea că discuțiile cu premierul Berlusconi de la Roma au fost, cel mai probabil, înregistrate de Guvernul Italian. Gestul consilierului este fără precedent în diplomația europeană. Sunt convins că multe cancelarii își controlează astăzi structura delegațiilor cu care m-am dus la întâlniri oficiale, în perioada 2005 – 2007, și toate speră că numele Saftoiu nu a figurat în delegația mea", a spus Băsescu.
Elena Udrea a reacționat pe Facebook la fragmentele publicate de Săftoiu despre ea. ''Este regretabil că o persoană cu certe calități, care ar putea câștiga și din altceva decât din bârfe și mizerii, se coboară să vândă povești de budoar inventate din invidie și frustrare,'' scrie Udrea.