Doi bătrâni din Suceava au fost transportați de urgență la spital, după ce au căzut în timp ce culegeau nuci. Unul dintre ei a fost diagnosticat cu traumatism coloană lombară și fractură calcaneu, iar celălalt cu traumatism cranio-facial minor prin cădere de la înălțime.
Doi suceveni în vârstă de 65 de ani, respectiv 76 de ani, au ajuns la spital, după ce au căzut de la înălțime încercând să culeagă nuci.
Primul accident s-a petrecut în curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, de la Suceava. Virgil V. se urcase în nuc, însă la un moment dat a alunecat și a căzut. Un echipaj SMURD i-a acordat primul ajutor bărbatului, după care acesta a fost transportat la Urgențele Spitalului Județean, cu diagnosticul traumatism coloană lombară și fractură calcaneu.
A doua zi, un accident asemănător s-a petrecut în comuna Bosanci. Un bătrân de 76 de ani, Ioan G., s-a urcat pe o anexă a locuinței sale, cu un par, pentru a da jos nucile din copac.
În timp ce bătea nucul cu bățul, bărbatul a alunecat pe acoperișul anexei și a căzut la pământ, suferind leziuni la nivelul capului
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical cu o ambulanță care i-a acordat îngrijiri medicale bărbatului, după care l-a transportat la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații de specialitate. Victima a fost diagnosticată preliminar cu traumatism cranio-facial minor prin cădere de la înălțime.