Când nu ești foarte sigur în privința compatibilității cu partenerul tău, ai putea să verifici și dacă vă potriviți în funcție de tipul de înghețată pe care îl preferă.
La primele întâlniri, vă propuneți să ieșiți la restaurant, să gustați din preparate sofisticate și băuturi fine, dar cea mai bună opțiune ar fi doar să ieșiți la o înghețată. Un studiu realizat de o echipă coordonată de medicul neurolog Alan Hirsch din Chicago, SUA, a arătat că un indicator al compatibilității unui cuplu ar putea fi aroma preferată de înghețată. Neurologul a evidențiat trăsăturile de personalitate care pot afecta o relație romantică.
Studiul a subliniat că, în majoritatea cazurilor, a avea o aromă de înghețată preferată diferită de cea a partenerului este cel mai bun aspect pentru a avea parte de fericire în cuplu.
Căpșuni
Logici, atenți și intuitivi, cei care aleg aromele fructate cântăresc cu atenție toate opțiunile înainte de a lua o decizie. De asemenea, gândesc strategii în liniște, fără să atragă atenția prea mult asupra lor. Sunt timizi și rezervați, de aceea aleg să cunoască bine un potențial partener înainte de a se implica total într-o relație. Nu nu se îndrăgostesc la prima vedere, dar, odată ce o fac, sunt loiali.
Mentă
Sunt ambițioși, încrezători și sceptici. Iubitorii aromei de mentă sunt definiți și prin cumpătare, planificare, organizare. Au o voință de fier, ceea ce îi poate ajuta la job, dar nu și în cuplu, context în care pot fi foarte încăpățânați. Sunt de părere că lucrurile bune nu durează prea mult, de aceea au grijă să calculeze toate riscurile.
Vanilie
Această aromă este asociată cu persoanele care se plictisesc ușor și caută mereu noutatea. Își asumă riscuri și se bazează mai mult pe intuiție decât pe logică. Își exprimă cu ușurință sentimentele, inclsiv în public. Prietenii îi ajută să se echilibreze. Sunt idealiști, își stabilesc obiective înalte, uneori nerealiste, și sunt foarte afectați când nu reușesc să-și atingă scopurile.
Cafea sau ciocolată
Vioi, seducatori, iubitorii de înghețată de cafea ori ciocolată se bucură de moment, fără a planifica ceva din vreme. Este aventurier și se entuziasmează adesea. Pentru că se aruncă cu optimism în tot ceea ce fac, adesea se implică în prea multe și riscă să nu termine ceea ce a început.
Nuci ori alune
Cei care preferă înghețata cu alune sau nuci sunt devotați, respectuoși, ordonați și acordă atenție detaliilor. Nu-și risipesc timpul sau resursele, se tem să nu rănească sentimentele celor din jur și își exprimă mai greu sentimentele prin vorbe. Alege să-și arate dragostea mai mult prin fapte. Relația cu acest tip de persoană poate fi interesantă, dar oferă și stabilitate.
Sursă text: Click!pentrufemei