Mersul pe jos sau grădinăritul timp de doar 10 minute pe săptămână ar putea reduce riscul de deces, potrivit unui nou studiu publicat în British Journal of Sports Medicine.
Chiar și niveluri scăzute de activitate fizică pot reduce riscul de a muri de cancer, boli cardiovasculare și alte afecțiuni, potrivit studiului care a analizat datele a peste 88.000 de persoane, cu vârste între 40 și 85 de ani, strânse în perioada 1997-2008, și a făcut legătura cu decesele înregistrate până la sfârșitul anului 2011.
Cercetătorii au afirmat că petrecerea chiar și a unui timp scurt pentru activități de agrement ar putea aduce beneficii pentru sănătate.
Un minut de alergare, ciclism sau sporturi competitive a fost considerat echivalentul a două minute de activitate de intensitate moderată, precum mersul pe jos, grădinăritul sau dansul.
Au fost luate în considerare doar activitățile de peste 10 minute.
În cazul celor care au participat la activități fizice moderate între 10 și 59 de minute pe săptămână riscul de deces din orice cauză s-a redus cu 18% în timpul perioadei studiate, comparativ cu cei care au fost inactivi, potrivit studiului.
În cazul persoanelor implicate în activități moderate între 150 și 299 de minute pe săptămână riscul de deces s-a redus cu aproape o treime (31%).
"Promovarea activității fizice de orice intensitate și durată este o abordare importantă pentru reducerea riscului de mortalitate în rândul populației", au afirmat autorii studiului.
Sursa