Un pacient internat la o clinică din San Diego a fost identificat abia după 16 ani.
Până nu demult, bărbatul era cunoscut de întreg personalul spitalului după porecla "Garage 66". Asta pentru că pacientul a suferit leziuni grave la creier în urma unui accident și nu s-a putut autoidentifica.
Totul s-a petrecut în urmă cu 16 ani: americanul se afla la volanul unui automobil pe care era imprimat logo-ul unui atelier de reparații auto: "Garage 66". În urma unui accident rutier, bărbatul a fost transportat la spital, în stare de inconștiență. În ciuda încercării autorităților de a-i contacta familia sau prietenii, acest lucru a fost imposibil, așa că victima a fost "botezată" de medici și asistente "Garage 66".
Ani întregi, bărbatul a rămas inconștient, iar atunci când s-a trezit și-a pierdut abilitatea de a vorbi și capacitatea de reacție la mediul înconjurător, scrie Daily Mail.
Așadar, o adevărată campanie a fost demarată pentru identificarea sa. Cercetările s-au încheiat abia recent, când autoritățile au anunțat că identitatea pacientului a fost, în sfârșit, descoperită.
Numele său real nu a fost, totuși, dat publicității, la rugămintea familiei acestuia, care trece prin momente delicate.