"Ceaușescu nu era un om deloc vesel. (...) îi plăceau romanțele, care denotă sentimentalism. E adevărat, un sentimentalism de frizer cu mandolină. Mai avea o caracteristică ciudată: nu-i plăceau oamenii veseli", declarat Alexandru Bîrlădeanu, fost lider comunist și apoi președinte al Camerei Deputaților, într-un dialog cu istoricul și sociologul Lavinia Betea.
Oarecum paradoxal, omul căruia nu-i plăceau oamenii veseli și glumele a devenit principalul subiect al bancurilor. Securitatea, poliția politică a regimului comunist, avea sarcina să le montorizeze, să le raporteze și, potrivit unor autori, chiar să le inventeze și să le pună în circulație.
În lucrarea “Nicolae Ceaușescu. Omul si cultul”, doctorul în istorie dr. Manuela Marin a calificat bancurile politice drept forme ale rezistenței cotidiene și a identificat 5 modele.
1. ROMÂNII, PINGUINII LUI CEAUȘESCU
Prima temă a bancurilor era cea prin care, direct sau indirect, Nicolae Ceaușescu era identificat drept principalul responsabil pentru lipsurile și privațiunile pe care le îndurau românii în anii ’80. Se spunea, de exemplu, că Ceaușescu a transformat România într-o țară de credincioși: postim 7 zile pe săptămâna, aprindem seara lumânări și mergem duminică la slujbă.
Bancul surprinde toate vicisitudinile acelei perioade: postul provocat de penuria alimentară, lumânările aprinse pentru a compensa întreruperea aproape cotidiană a energiei electrice, iar mersul la “slujbă” , faptul că în ultimii ani ai regimului se lucra, ocazional, și în a șaptea zi a săptămânii, pentru realizarea “sarcinilor de plan”. În același stil, o altă glumă îi compară pe români cu pinguinii: îngheață, mănâncă pește și bat mereu din palme.
2. PCR, PCR, CARNEA NOASTRĂ UNDE E?
A 2-a categorie de bancuri se referă la cele care parafrazau, în mod ironic sau batjocoritor, diverse lozinci cu care românii erau bombardați de dimineață până seara. “Stima noastră și mândria, Ceaușescu – Sărăcia!” sau “Ceaușescu - PCR, carnea nostră unde e?" De altfel, chiar avalanșa de discursuri bombastice era descrisă de o altă remarcă batjocoritoare: „Dacă deschizi radioul, auzi un țăcănit, dacă deschizi televizorul îl și vezi”.
3. SFÂNTUL CEAUȘESCU
O altă tematică a glumelor pe seama lui Ceaușescu exprima disprețul față de acesta și, în ultimii ani, față de soția sa, Elena. Un astfel de banc descrie o discuție dintre Suveranul pontif și un grup de români care-I propun sanctificarea liderului comunist. La observația că acesta nu îndeplinește condițiile, românii îi răspund:” Ba da, s-a născut în iesle (referire la originile modeste ale lui Ceaușescu – N.R.), îi suflă la ureche O VACĂ (Elena Ceaușescu – N.R.) și 22 de milioane de români se roagă pentru înălțarea lui la Ceruri.”
4. GENIUL ȘI SAVANTA, CUPLUL DE CARE RÂDEA TOATĂ ROMÂNIA
O a patra temă principală in bancurile optzeciste, potrivit clasificării realizate de Manuela Marin, viza lipsa de educație a lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu. De aici apelative ironice, precum Geniul și Savanta, sau batjocoritoare - Cizmarul (aluzie la calificarea profesională a lui Nicole Ceaușescu – N.R.) și Codoi/CO2 (legendă bazată pe doctoratul în chimie al Elenei Ceaușescu, în condițiile în care n-ar fi fost în stare nici măcar să indice titulatura corectă a dioxidului de carbon - N.R.). Despre Nicole se mai spune că vorbea la perfecție 2 limbi străine: peltica veche și gângava nouă, o glumă inspirată de defectele sale de vorbire și de pronunție.
5. CEAUȘESCU LA CONSERVĂ
În fine, a cincea categorie de bancuri, potrivit clasificării făcute de Manuela Marin, se referă la cele care ironizează exacerbarea cultului personalității. Astfel, Bulă, personajul emblematic al rezistenței cotidiene, ezită să deschisă o conservă: “Deschizi radioul, dai de Ceaușescu, deschizi ziarul, dai de Ceaușescu, deschizi televizorul, dai de Ceaușescu. Dracu’ mai știe de ce dau dacă deschid conserva.”
