Procurorii DIICOT au făcut miercuri mai multe percheziții la Penitenciarul Poarta Albă, într-un dosar în care deținuți ai închisorii sunt suspectați de trafic de droguri.
„În data de 19 februarie, polițiștii din cadrul Penitenciarului Constanța -Poarta Alba, au colaborat cu ofițerii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, pentru organizarea și executarea unei acțiuni în cadrul unui dosar penal înregistrat la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța în care se efectuează cercetări față de mai multe persoane, șase dintre acestea aflate în stare de arest preventiv, sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de droguri de mare risc”, au afirmat reprezentanții Penitenciarului Poarta Albă.
Ei au precizat că în cadrul penitenciarului au fost puse în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară.
Conform unor surse citate de Ziua de Constanța, toate celulele deținuților au fost verificate de către DIICOT, inclusiv cea a lui Vlad Pascu.
Potrivit sursei citate, procurorii au căutat droguri de risc și mare risc introduse în penitenciar de o rețea care ar acționa chiar din interiorul închisorii.
Ancheta a fost declanșată după ce au apărut suspiciuni că se consumă droguri în penitenciar, substanțele interzise fiind introduse în interior cu ajutorul scrisorilor.
Potrivit surselor citate de Ziua de Constanța, cercetările vizează atât deținuți, cât și persoane din exterior, rude cu cei încarcerați.