Gheorghe Dulcea și Gheorghe-Silviu Constantin, foști directori în cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care sunt acuzați de abuz în serviciu, după ce ar fi aprobat ilegal plata a peste 55 de milioane de lei către o societate comercială.
Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Gheorghe Dulcea, la data faptei îndeplinind succesiv funcțiile de director economic (1 ianuarie 2008 - 17 mai 2012) și, ulterior, director general (18 mai 2012 - 28 martie 2013) în cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), a lui Gheorghe-Silviu Constantin, la data faptei director economic adjunct/șef serviciu financiar contabilitate în cadrul RAAN - Sucursala Romag Termo, și a lui Mihai Trăilescu, la data faptei șeful Serviciului investiții în cadrul RAAN - Sucursala Romag Termo, fiind acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În același dosar, în fața judecătorilor vor ajunge și doi reprezentanți ai unei societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Procurorii anticorupție notează în rechizitoriu că, în perioada februarie - iulie 2012, Gheorghe Dulcea și Gheorghe-Silviu Constantin, în calitățile lor de directori, ar fi aprobat ca Regia Autonomă pentru Activități Nucleare să plătească, în mod nelegal, suma de 55.679.341 lei către societatea reprezentată de ceilalți doi inculpați.
"S-a reținut că plata, reprezentând contravaloarea unor lucrări care nu au fost executate, precum și penalități, dobânzi și taxă de scont nejustificate, ar fi fost aprobată de cei doi directori cu încălcarea prevederilor dispozițiilor legislației primare, iar la o parte din plățile efectuate presupus nelegal ar fi contribuit și Mihai Trăilescu, șef Serviciul investiții, care ar mai fi semnat și alte documente ce ar fi generat plăți nelegale suplimentare de 11.598.580 lei", precizează anchetatorii.
Prejudiciul reținut în dauna Regiei Autonome pentru Activități Nucleare ca urmare a activităților desfășurate de inculpați este estimat la suma de 67.277.920 lei, iar regia, prin lichidator judiciar, s-a constituit parte civilă împotriva inculpaților, menționează procurorii.
DNA arată că plățile presupus nelegale s-au efectuat în contextul derulării unui contract ce fusese încheiat, în 12 mai 2009, între Regia Autonomă pentru Activități Nucleare - Romag Termo și o societate comercială, având ca obiect furnizarea, montarea și punerea în funcțiune a instalației de evacuare a deșeurilor (zgură și cenușă) produse de o termocentrală, respectiv sucursala Romag Termo localizată în comuna Izvorul Bârzii, satul Halânga, județul Mehedinți. Această termocentrală asigura, între altele, aburul tehnologic necesar producerii de apă grea ca moderator și agent de răcire pentru cele două grupuri ale centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă.
"Modernizarea instalației de tratare a deșeurilor rezultate din arderea cărbune urma să elimine inconvenientele de natură tehnologică, economică și de mediu ce încălcau reglementările europene de depozitare a deșeurilor. În condițiile derulării contractului menționat, din probele administrate a reieșit că, pe lângă faptul că Regia Autonomă pentru Activități Nucleare ar fi ajuns în situația de a plăti lucrări neefectuate, prin conduita celor trei inculpați din conducere, această regie ar fi fost nevoită să plătească penalități nejustificate. Modalitatea în care s-a derulat contractul respectiv ar fi contribuit la intrarea în insolvență și, în final, la falimentul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare", spun anchetatorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mehedinți.