Justitie· 5 min citire

Fostul director al Unifarm, acuzat de luare de mită, a scăpat de închisoare

Fostul director al Unifarm, acuzat de luare de mită, a scăpat de închisoare

Fostul director al Unifarm, acuzat de luare de mită, a scăpat de închisoare

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 iun. 2023, 14:32

Adrian Eugen Ionel, fost director general al Companiei Naționale Unifarm , a fost condamnat definitiv miercuri la un an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, într-un dosar în care este acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro. La instanța de fond, Ionel primise 6 ani și 8 luni cu executare.

Fostul director este acuzat pentru luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Curtea de Apel București a dispus însă ca el să fie achitat pentru luare de mită, abuz în serviciu și complicitate la trafic de influență, pe motiv că faptele nu există, conform Agerpres.

Judecătorii au decis încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor De asemenea, judecătorii au decis încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, pentru infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, el fiind condamnat doar pentru instigare la fals intelectual, respectiv un an cu amânarea aplicării pedepsei, cu un termen de supraveghere de doi ani.

În același dosar, Daniela Lizica Maria Radu, fost șef serviciu comercial al CN Unifarm SA, a primit tot un an cu amânare (la instanța de fond primise 4 ani și 4 luni închisoare cu executare).

De asemenea, judecătorii au respins acțiunea civilă formulată de compania Unifarm împotriva celor doi.

Adrian Eugen Ionel a fost trimis în judecată de DNA Adrian Eugen Ionel a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2020 pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Conform DNA, în contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgență pentru sănătatea publică la nivel internațional din cauza infecțiilor cu noul coronavirus, Guvernul a emis OUG nr.11/2020 privind stocurile de urgență medicală (printre echipamentele respective fiind incluse combinezoanele și măștile de protecție), precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei.

Unifarm a fost desemnată, alături de alte instituții publice, să efectueze achiziții de astfel de echipamente de protecție.

Adrian Ionel ar fi pretins suma de 760.000 euro În acest context, Adrian Ionel ar fi pretins suma de 760.000 euro unui intermediar, care reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID-19 – 250.000 de combinezoane și trei milioane de măști chirurgicale.

Contractul a fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020. A fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cât și al modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

Procurorii spun că același document ar fi fost semnat și de Maria Lizica Daniela Radu, în calitate de șef serviciu comercial în cadrul CN Unifarm SA. Pe aceasta, ulterior, Adrian Ionel ar fi determinat-o să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei respective.

Negocierea s-a realizat între directorul general Adrian Ionel și intermediar În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Adrian Ionel și intermediar, la un restaurant din București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.

„Pentru acest ‘serviciu’, persoana intermediară ar fi pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească cei 760.000 euro amintiți anterior. Deoarece societatea comercială furnizoare nu ar fi achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18% convenit inițial, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al CN Unifarm SA, a decis rezilierea unilaterală a contractului. Totuși, anterior, firma respectivă ar fi reușit să livreze cantitățile de un milion de măști chirurgicale (neconforme cu standardele stipulate în contract) și 25.920 de combinezoane din totalul echipamentelor menționate în contract, pentru care CN Unifarm SA a achitat suma de 2.380.000 lei (reprezentând doar valoarea măștilor respective)”, precizează DNA.

Prin această modalitate s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei Conform DNA, prin această modalitate s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum de către societatea beneficiară a contractului.

În cauză s-a mai reținut că, la data de 6 iunie 2016, Adrian Ionel ar fi dobândit calitatea de director general al CN Unifarm SA cu încălcarea dispozițiilor legale.

Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al companiei.

Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii acestuia, printre care și Adrian Ionel.

În aceeași zi, Adrian Ionel ar fi emis și ar fi semnat o decizie, în urma căreia, în perioada 14 iulie 2016 – 25 mai 2020, ar fi obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Justitie