Patronul restaurantului Beirut din Constanța, George Karam, dat în urmărire națională întrucât a fost condamnat la opt ani de închisoare, după ce în aprilie 2014, trei tinere și-au pierdut viața în localul său, a fost găsit în Cluj și urmează să fie încarcerat.
George Karam a fost găsit în Cluj.
"În cursul acestei zile, a fost depistată o persoană aflată în urmărire națională, pe numele căreia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o pedeapsă de 8 ani. Cel în cauză urmează a fi încarcerat în cea mai apropiată unitate de detenție", au transmis reprezentanții Poliției Județene Constanța.
"În cursul acestei zile, a fost depistată o persoană aflată în urmărire națională, pe numele căreia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o pedeapsă de 8 ani. Cel în cauză urmează a fi încarcerat în cea mai apropiată unitate de detenție", au transmis reprezentanții Poliției Județene Constanța.
Patronul restaurantului Beirut din Constanța, George Karam, condamnat la opt ani de închisoare, după ce în aprilie 2014, trei tinere și-au pierdut viața în localul său, a fost dat în urmărire de către polițiști, în 20 noiembrie, pentru că nu s-a predat și nici nu a fost găsit oamenii legii la domiciliul său.
Atunci polițiștii au primit mandatul de executare a pedepsei pe numele lui George Karam, iar apoi s-au prezentat la domiciliul său. Oamenii legii nu l-au găsit acasă pe bărbat, l-au sunat pe telefoanele sale, iar acestea erau închise. Din acest motiv, George Karam a fost dat în urmărire de către polițiștii constănțeni.
El a fost condamnat de Curtea de Apel Constanța, la opt ani, o lună și zece zile de închisoare pentru comiterea mai multor infracțiuni, după ce în aprilie 2014, în localul său, trei tinere au murit în urma unui incendiu. Instanța a mai decis ca George Karam să achite, împreună cu alți condamnați din dosar, peste 850.000 de euro, reprezentând daune morale către părțile civile din dosar.
În 5 aprilie 2014, un puternic incendiu a izbucnit la Restaurantul Beirut din Constanța, iar în uma acestuia trei tinere au murit, iar alte două persoane au fost rănite, focul fiind stins de pompieri după mai bine de cinci ore.