Justitie· 1 min citire

Avocatul Poporului sesizează Curtea Constituțională pe OUG privind alegerile anticipate

avocatul poporului sesizare ccr

avocatul poporului sesizare ccr

Publicat21 feb. 2020, 14:11
Actualizat21 feb. 2020, 14:49

Un comunicat al instituției afirmă că ordonanța de urgență nr. 26/2020 încalcă o serie de prevederi constituționale și nu respectă recomandările Comisiei de la Veneția în materie electorală.

‘’Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile O.U.G. nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate.’’

Avocatul Poporului atrage atenția, între altele, că modalitatea de organizare a alegerilor pentru Parlamentul României nu poate fi legiferată pe calea ordonanței de urgență, fiind împotriva întregii arhitecturi constituționale ca modalitate de alegere a organului reprezentativ suprem al poporului român să fie dată Guvernului prin delegare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Justitie