11 bărbați sunt cercetați în stare de arest preventiv și alți patru sub control judiciar în cazul de omor din noaptea de 29 septembrie din zona Pieței Constituției din municipiul București, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul București(PTB).
"În urma activităților ample desfășurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, audierea a zeci de persoane, identificarea, ridicarea și vizionarea a înregistrărilor video pe o distanță de aproximativ 11 km, au fost identificați membrii celor două grupuri, fiind solicitate mandate de percheziție domiciliară la locuințele acestora", menționează sursa citată
Astfel, arată PTB, în intervalul 4 octombrie - 18 decembrie au fost reținuți și ulterior arestați preventiv 14 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 52 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice cu 11 bărbați în stare de arest preventiv și 4 sub măsura controlului judiciar.
În 29 septembrie, în jurul orei 22.30, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, în legătură cu un conflict între mai multe persoane, pe raza sectorului 5, în Piața Constituției, iar la fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție de pe raza sectorului 5, precum și ale Brigăzii Rutiere.
În urma conflictului, un bărbat a fost rănit, iar ulterior a murit din cauza rănilor suferite.