Donald Trump, al 45-lea președinte al SUA, a depus jurământul: "America pe primul loc"

Donald Trump, al 45-lea președinte al SUA, a depus jurământul: "America pe primul loc"
Donald Trump a devenit, vineri, cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. El a depus jurământul în jurul orei 19.00, ora României, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington, în fața clădirii Capitoliului. Ulterior, acesta a susținut un discurs de 16 minute, în fața celor 900.000 de oameni care au participat la ceremonie. Ulterior, proteste violente au avut loc în Washington, față de ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Polițiști au fost răniți în confruntarea cu vandalii și aproximativ 90 de persoane au fost arestate.
UPDATE 23.37. Pete Souza, cel care a fost fotograful lui Barack Obama, a postat pe contul său de Instagram, o ultimă fotografie cu cel care este deja fostul președinte al SUA: privind din elicopter, spre ce lasă în urmă: Casa Albă.

UPDATE 23.18. Donald Trump, soția sa și fiul său au parcurs o scurtă distanță pe jos, între Capitoliu și Casa Albă. Cei trei au salutat mulțimea.
UPDATE 22.51 Donald Trump se îndreaptă spre Casa Albă, anunță ABC.
UPDATE 21 45. Potrivit Time, Angela Merkel a fost ultimul om pe care Barack Obama l-a sunat, având încă funcția de președinte al SUA.
UPDATE 20.20 Noul președinte american semnează primele sale documente oficiale
Înconjurat de familie și de liderii republicani din Congres, la Capitoliu, el a semnat ordinul care îi va permite generalul James Mattis să servească drept secretar al Apărării.
De asemenea, el a semnat nominalizările oficial în Senat și proclamarea Zilei Naționale a Patriotismului, potrivit The Guardian.
UPDATE 19.25 Noul președinte al SUA a susținut și primul discurs:
Președintele i-a mulțumit fostului lider democrat care a asigurat un transfer pașnic al puterii la Casa Albă.
“Timp de prea mult timp, un grup mic din capitala țării a cules roadele guvernării, în timp ce poporul a plătit prețul. Washingtonul a înflorit, dar poporul nu s-a bucurat de o parte a bogăției. Politicienii au prosperat, dar locurile de muncă au fost desființate, iar fabricile au fost închise. Sistemul s-a protejat pe el, dar nu pe cetățenii țării noastre. Victoriile lor nu au fost victoriile voastre, triumfurile lor nu au fost triumfurile voastre și în timp ce ei au sărbătorit în capitala țării noastre, familiile sărace de pe tot teritoriul nostru nu au avut motive să sărbătorească”, a declarat Trump în ropotele de aplauze care au umplut curtea Capitoliului din Washington.
Însă, miliardraul republican devenit președinte a promis că această colectare a bogăției se va încheia la Washington.
”Toate acestea se vor schimba, începând de aici și acum, pentru că acest moment este momentul vostru, vă aparține vouă. Le aparține tuturor celor strânși aici, acum, și tuturor celor care privesc în toată America. Aceasta este ziua voastră, aceasta este sărbătoarea voastră, iar aceasta - Statele Unite ale Americii - este țara voastră. Ceea ce contează cu adevărat nu este ce partid controlează Guvernul nostru, ci dacă Guvernul nostru este controlat de popor”, a precizat Trump. Nu veți mai fi ignorați Vom reda siguranța Americii. Vom reda măreția Americii. Dumnezeu să binecuvânteze America".
UPDATE 19.20 Donald Trump a depus jurământul.
“Jur în mod solemn că voi îndeplini cu credință îndatoririle instituției de Președinte al Statelor Unite și că îmi voi consacra toate forțele păstrării, protejării și apărării Constituției Statelor Unite”, sunt cele 35 de cuvinte ale jurământului depus de președinte, care sunt prevăzute în Articolul al II-lea al Constituției Statelor Unite". Acesta a fost felicitat de familie, iar ulterior a susținut primul său discurs.

UPDATE 18.53. Mike Pence a depus jurământul pentru funcția de vicepreședinte al SUA.

Update 17.30 La Capitoliu au ajuns Hillary și Bill Clinton și George și Laura Bush, care vor asista la ceremonie. La întâlnirea pe care Donald și Melania Trump au avut-o cu familia Obama, Melania Trump i-a oferit un cadou lui Michelle Obama.

Donald Trump va prelua toate atribuțiile oficiale de la Barack Obama și va susține un discurs, pe care îl veți putea vedea, în direct la Realitatea TV, în jurul orei 19.30, ora României.
În cadrul ceremoniei, Trump va fi învestit de președintele Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite. Pentru noul lider american va urma un prânz la care sunt invitați membrii administrației sale, precum și prieteni apropiați, apoi trecerea în revistă a forțelor armate, care va avea loc la Capitoliu.
Donald Trump va lua parte apoi la parada inaugurală de pe Pennsylvania Avenue. Festivitățile se vor încheia cu balul inaugural, programat să înceapă la 04:00, ora României.
Potrivit New York Times, vor fi, de fapt, două baluri inaugurale ce vor avea loc la etaje diferite ale centrului Walter E. Washington. În paralel se va desfășura un bal dedicat membrilor forțelor armate.
Trump va veni la fiecare dintre ele și va susține câte un discurs.
Administrația Trump: miliardari, titani ai Wall-Street-ului, ultraconservatori și outsideri politici
Cum va arăta era Trump?
În sensul istoriei politice a lumii, trumpismul este noua doctrină mondială americană, cel puțin pentru următorii patru ani. Trump, președintele-ales al SUA, a evocat în campania electorală o serie de teme politice și economice, pledând pentru măsuri dure în sensul combaterii imigrației și a terorismului, precum și pentru renegocierea unor tratate internaționale.
IMIGRAȚIE Donald Trump a semnalat în repetate rânduri că vrea deportarea a cinci milioane dintre cei 11 milioane de imigranți aflați în ilegalitate pe teritoriul SUA. Trump a afișat o abordare dură în combaterea imigrației, promițând că va construi un zid la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.
ARME DE FOC Donald Trump a argumentat că accesul la arme de foc este un drept constituțional, pledând pentru menținerea facilităților de achiziționare.
COMBATEREA TERORISMULUI Donald Trump a denunțat "ineficiența" Administrației Barack Obama în combaterea terorismului, criticând și abordarea lui Hillary Clinton. EI a promis că va distruge organizația teroristă Stat Islamic. "Dar voi prefera să nu fac acest lucru cu trupele noastre, cred că înțelegeți acest lucru", a spus el. În privința conflictului din Siria, nici Donald Trump, nici Hillary Clinton nu au propus în mod clar înlăturarea de la putere a regimului Bashar al-Assad.
ENERGIE și PROTECȚIA MEDIULUI Donald Trump a semnalat că nu crede în teoria încălzirii climei.
ECONOMIE, FISCALITATEA, TRATATE INTERNAȚIONALE Donald Trump a promis că va fi "președintele care va crea cele mai multe locuri de muncă". Trump a propus trei niveluri de impozitare, de 12%, 25% și 33%. Acest lucru înseamnă majorarea cotelor de impozitare pentru categoriile sărace, dar reducerea de la 39,6% la 33% a cotei de impozitare pentru bogați. Candidatul republican pledează pentru eliminarea taxelor pe noile locuințe, excluderea din venitul impozabil a cheltuielilor pentru creșterea copiilor și introducerea unui plafon de 15% în impozitarea companiilor.
In ceea ce priveste salariul minim Analizez posibilitatea modificării salariului minim, nu am luat nicio decizie în privința cifrelor. Dar cred că oamenii trebuie să primească mai mult. Donald Trump s-a pronunțat frecvent împotriva Parteneriatului Transpacific (TTP), argumentând că acest acord ar avantaja China din punct de vedere economic. Acordul de Parteneriat Transpacific (TTP) a fost semnat în februarie 2016 de Statele Unite cu Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore și Vietnam. Acordul comercial trebuie ratificat de fiecare semnatar pentru a intra în vigoare.
In privinta Taxelor pentru relocare DT a avertizat ca Companiile care vor muta sedii din Statele Unite se vor confrunta cu taxe vamale enorme când vor încerca să comercializeze produse pe piața americană, pledând și pentru reformarea industriei farmaceutice.
EXTINDEREA INFRASTRUCTURII Donald Trump a promis dezvoltarea infrastructurii dacă va deveni președinte. "Administrația Trump se va asigura că vom începe să utilizăm oțel și aluminiu din SUA pentru infrastructura americană", a afirmat el. Donald Trump, care în calitatea de om de afaceri a construit hoteluri, casinouri, blocuri cu apartamente de lux, vrea acum să reconstruiască Statele Unite. Trump a promis "o nouă generație de șosele, poduri, căi ferate, tuneluri, porturi și aeroporturi". Programul medical "Obamacare"
Noul președinte a dat asigurări că Programul de asigurări de sănătate introdus de Administrația Barack Obama, supranumit "Obamacare", va fi înlocuit imediat după instalarea sa la Casa Albă.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























