Drumuri au fost închise, sute de persoane, inclusiv copii, au fost blocate în zăpadă în mașini și trenuri în Europa, afectată puternic de ninsori și rafale de vânt, care au împins un feribot pe țărm într-un port din Muntenegru, iar în Franța s-au înregistrat primele decese provocate de frig, scrie Mediafax.
Ninsori și rafale puternice de vânt au provocat haos în nordul BULGARIEI, unde au fost închise drumuri, iar traficul este perturbat, potrivit site-ului Novinite.com. Agenția pentru Infrastructură Rutieră (API) a avertizat că - din cauza "situației meteorologice complicate" - drumurile de categoria a treia din nord-vestul Bulgariei au fost închise, iar locuiorii au fost îndemnați să nu pelce la drum dacă nu este necesar, în regiunile Pleven, Vrața, Montana, Vidin și Loveci. De asemenea, API a interzis traficul pentru camioane de peste 12 tone.
Zăpada a acoperit regiunea BALCANILOR DE VEST, iar temperaturile au coborât sub pragul de îngheț, potrivit B92, meteorologii anunțând aceleași condiții în următoarele zile. În Munții Bjelasnica din BOSNIA-HERȚEGOVINA a fost înregistrată cea mai scăzută temperatură, de -18 grade Celsius. La Sarajevo, în Ajunul Anului Nou sunt preconizate -20 de grade Celsius. Ninsori și un val de frig afecta CROAȚIA și Makarska Riviera, pe coasta Adriaticii, unde rafalele de vânt au atins între 90 și, izolat, 160 de kilometri pe oră.
În REPUBLICA MOLDOVA, zeci de mașini au rămas blocate pe drumuri din cauza viscolului de luni. Aproximativ 200 de persoane au fost evacuate din vehiculele blocate, iar 170 de autoturisme au fost deszăpezite în noaptea de luni spre marți, potrivit IPN. Cea mai dificilă situație s-a înregistrat pe drumuri din raioanele Ștefan Vodă, Taraclia, Leova și Cahul. Pe drumul Comrat-Visneovca, din mașinile blocate au fost evacuați 32 de oameni, iar pe segmentul Chișinău-Cimislia-Vulcănești-Giurgiulești salvatorii au deblocat 54 de autoturisme în care se aflau 178 de persoane, inclusiv 18 copii.
Mai mult pe Mediafax