Un avion Antonov An-148 al companiei Saratov Airlines, cu 71 de oameni la bord, s-a prăbușit lângă Moscova, la scurt timp după decolare, a informat presa internațională. Raportul oficial al autorităților ruse: nu sunt supraviețuitori.
Avionul Antonov 148, al companiei Saratov Airlines, a dispărut de pe radare, imediat ce a decolat de pe aeroportul Domodedovo din Moscova. La bordul avionului se aflau 65 de pasageri și 6 membri ai echipajului.
Avionul se îndrepta spre orașul Orsk, situat la granița cu Kazakhstan, s-a prăbușit lângă localitatea Argunovo.
Toate persoanele au decedat, potrivit primelor informații.
ACTUALIZĂRI ÎN TIMP REAL:
UPDATE 21.40: Potrivit celor mai noi informații, nici până în acest moment nu s-a ajuns la un consens privind cauzele accidentului aviatic
UPDATE 19.30: Resturile aeronavei și ale pasagerilor s-au împrăștiat pe o suprafață cu diametrul de 1 kilometru, au precizat surse din cadrul echipei de investigatori.
UPDATE 19.00. Putin și-a amânat vizita la Sochi ca urmare a accidentului de lângă Moscova. Liderul de la Kremlin s-ar putea implica în coordonarea celulei de criză.
UPDATE 18.00: Potrivit presei ruse, printre cele 71 de victime ale tragediei se aflau și trei copii, cel mai mic dintre ei având 5 ani. Toți cei 71 de pasageri și membri ai echipajului au fost declarați decedați.
UPDATE 17.45: O sursă din cadrul echipelor de investigație, citată de agenția TASS, spune că avionul s-a prăbușit din cauza condițiilor meteo, a unei erori umane sau unei probleme tehnice. Acestea sunt cele trei piste ale investigatorilor.
UPDATE 17.35: A fost găsită una dintre cutiile negre ale aeronavei, iar autoritățile ruse au dat publicității lista victimelor, transmite Sputnik News.
UPDATE, 16.18: Posibile cauze ale prăbușirii ar fi vremea drastică și eroare de pilotaj.
UPDATE, 16.00: Fragmente ale avionului au fost descoperite la 25 de kilometri de aeroportul Domodedovo din Moscova.
UPDATE, ORA 15.35: La fața locului intervin echipaje de salvare, care au găsit două cadavre.
UPDATE, ORA 15:30: Nu este clară deocamdată cauza prăbușirii. Unii martori au spus că au văzut flăcări ieșind din avionul care pierdea altitudine.
Compania rusă Saratov Airlines a fost interzisă în 2015 de la operarea zborurilor internaționale, după ce inspectorii au descoperit în cabina unei aeronave de linie o persoană care nu era autorizată să facă parte din echipajul de zbor. Interdicția a fost ridicată în 2016, iar compania și-a restrâns activitatea. În prezent, Saratov Airlines operează în principal curse interne, dar face legătura și către cele mai importante orașe din Armenia și Georgia.
Site-ul Flightradar24 arată că avionul a început să coboare brusc, la 5 minute după decolare.
The speed and altitude graph for flight #6W703 show a descent from 6200 feet to 3200 feet during the last minute before the ADS-B signal was lost about 20 km south-east of Domodedovo Airport.https://t.co/PNoxBssRTf pic.twitter.com/ppf5rD9k7E
BREAKING The airplane reportedly crashed outside Argunovo village (in the Moscow region) according to eyewitness https://t.co/My6L8Frcsy pic.twitter.com/RsLcnBI2nv