Președintele american Donald Trump, care reflectează la atitudinea pe care s-o adopte cu privire la Războiul între Israel și Iran, ”va lua decizia să atace sau nu Iranul în următoarele două săptămâni”, anunță joi o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, relatează AFP.
Șeful statului american a fost ”pus la curent” cu operațiunea israeliană joi, a anunțat în fața presei purtătoarea de cuvânt, potrivit news.ro.
Donald Trump consideră că există o posibilitate ”substanțială” de negocieri cu Iranul, anunță ea.
”Ținând cont de faptul că există o posibilitate substanțială a unor eventuale negocieri cu Iranul în viitorul apropiat, îmi voi lua decizia de a merge sau nu acolo în următoarele două săptămâni”, a anunțat, prin Karoline Leavitt, președintele american.
Casa Albă anunță joi că Iranul are capacitatea să asambleze o bombă nucleară în ”vreo 15 zile”, dacă liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, dă acest ordin.
”Să fim foarte clari, Iranul are tot ceea ce are nevoie pentru a ajunge la o armă nucleară. Tot ceea ce le trebuie este o decizie a liderului suprem în acest sens, iar asta le va lua vreo 15 zile să termine producerea acestei arme care, bineînțeles, ar reprezenta o amenințare existențială nu doar la adresa Israelului, ci și a Statelor Unite și întregii lumi”, a declarat în această conferință de presă Karoline Leavitt.