Cincisprezece membri ai unei rețele internaționale de traficanți de migranți, coordonată din Spania, au fost arestați, joi, în urma unei ample operațiuni la care au participat polițiști din șase state din Europa. Una dintre rețineri a avut loc în România.
Poliția spaniolă a destructurat o rețea suspectată de traficarea a sute de migranți pakistanezi care tranzitau în condiții periculoase în Uniunea Europeană la bordul unor camioane, o operațiune care a permis arestarea a 15 persoane, au anunțat joi autoritățile, relatează AFP.
Rețeaua internațională a recrutat migranți pakistanezi în tabere de refugiați din Bosnia-Herțegovina care încercau să ajungă în Italia sau în Spania, a anunțat într-un comunicat Europol, care a participat la operațiune împreună cu poliția spaniolă.
Traficanții cereau fiecărui migrant între 5.000 și 8.000 de euro pentru călătorie.
Rețeaua, cu sediul în Spania, este posibil să fi introdus clandestin „cel puțin 400 de migranți” în Uniunea Europeană în ultimele luni, un trafic care ar fi adus peste 2 milioane de euro, a informat poliția spaniolă.
Este posibil ca gruparea de traficanți să fie existat „de mai mulți ani și numărul migranților să fie superior”, mai precizează aceasta în comunicat.
Polițiști din șase state din Europa au participat la operațiune
Operațiunea, la care au luat parte polițiile bosniacă, croată, greacă, italiană, franceză și română, a permis arestarea a 15 persoane, între care șeful rețelei. Dintre aceste 15 arestări, 12 au avut loc în Spania și câte una în Croația, Slovenia și România.
Un camion care transporta 77 de migranți pakistanezi ascunși într-o ascunzătoare de 8 mp a fost interceptat în Croația, a indicat poliția spaniolă.
În octombrie 2019 descoperirea unui camion în care se aflau trupurile neînsuflețite a 39 de persoane, în apropiere de Londra, a scos la lumină riscurile pe care implică transporturile clandestine de migranți și lipsa totală de scrupule a anumitor traficanți.