Populația cea mai extremă a planetei se regăsește, fără nicio îndoială, în triburile care și în ziua de azi respectă tradițiile vechi de mii de ani, care presupun, ca dovadă a credinței membrilor, mutilarea.
Realitatea.net vă prezintă un top al celor mai bizare modificări ale corpului, imagini realizate recent de cei care studiază tradițiile triburilor care se regăsesc pe Pământ.
1. Întinderea Buzei
"Mursi" este un trib african din izolata vale Omo, care se regăsește în sudul Republicii Federale Democratice a Etiopiei, lângă granița cu Sudan. Cei 10.000 de membri ai acestui trib sunt bine cunoscuti pentru însemnul lor, "Întinderea Buzei" cu plăci rotunde ("dhebi a tugoin"), potrivit Tatoodo.
2. Dopuri în nas
Femeile din tribul Apatani sunt considerate cele mai frumoase din zonă și, astfel, au fost nevoite să facă ceva pentru a deveni urâte, pentru ca tribul să nu mai fie atacat. De atunci femeile Apatani poartă dopuri de lemn în nas și tatuaje pe fețe. Tribul trăiește în valea Ziro din statul Arunachal Pradesh, situat în nord-estul Indiei.
3. Scarificarea
Chiar dacă "scarificarea" se practică în toată lumea, în triburile din jurul râului Sepik din Papua Noua Guinee această tradiție este dusă la extrem. Bătrânii acestor triburi folosesc cuțite încinse pentru a îi cresta pe tineri pe toată fața și corpul, în formă de piele de aligator. Ei cred că aligatorul va consuma orice urma de adolscent din ei și că îi va transforma în bărbați.
4. Întinderea gâtului
Kayan este o minoritate din Birmania, țara asiatică numită și Uniunea Mianmar, și este faimoasă pentru bobinele de alamă în număr mare pe care femeile le poartă în jurul gâtului. Sunt des numite "femeile girafe" de către străini, pentru că pot purta până la 25 de astfel de bobine, pe care nu și le dau jos toată viața.
Copii primesc primul set de bobine la vârsta cinci ani, iar de-a lungul timpului sunt adăugate altele.
5. Ascuțirea dinților
"Ascuțirea dinților" este o practică care se face manual, folosind o daltă sau un cuțit. Această tradiție este respectată în tribul Bagobo din Mindanao, din estul statului Filipine.
6. Întidnerea urechii
Membrii triburilor Masai din Kenya și Huaorani din Amazon sunt cunoscuți pentru lobul urechilor întins cât se poate de mult. Aceștia folosesc greutate pentru a deforma lobul urechii sau un pierce mărit.
Întinderea lobului urechii prin pierce presupune folosirea unor bucăți de pietre din ce în ce mai mari, lemn, sau colți.