Sătui să fie cazați în condiții insalubre, adepții grupării teroriste ar urma să locuiască acum în camere de cinci stele, echipate cu jacuzzi și conexiuni la Internet. Potrivit presei britanice, este vorba despre un hotel din Mosul, cucerit și renovat de către jihadiști.
Fotografiile care circulă pe internet arată membri ai ISIS care au grijă de o grădină foarte bine întreținută, lustruiesc podelele și curăță geamurile hotelului. Clădirea prezentată ar fi Ninawa International Hotel, care a primit o serie de recenzii pozitive pe site-ul de turism TripAdvisor, înainte de a fi ocupat de militanții autointitulatului Stat Islamic.
Hotelul de cinci stele are 262 de camere, două restaurante, două săli de evenimente și o sală de sport, printre alte facilități.
Mai multe conturi de Twitter asociate cu gruparea teroristă au promovat "redeschiderea" hotelului pe data de 1 mai, când musulmanii au fost invitați să ia parte gratuit la petrecere.
Jurnaliștii britanici scriu în schimb că hotelul ar fi destinat comandanților Statului islamic și invitaților de seamă. De asemenea, ISIS ar urmări să folosească locația drept scenă pentru proiectele sale de propagandă.