După 14 ani, America își aduce aminte de evenimentele tragice de la 11 Septembrie 2001, scrie site-ul dogonews.com, potrivit capital.ro.
”11 Septembrie 2015 marchează cea de-a 14-a aniversare a uneia dintre cele mai tragice zile din istoria Americii. Atunci, în 2001, aproape 3.000 de civili nevinovați și-au pierdut viața într-unul dintre cele mai grave și mortale atacuri teroriste comise pe pământ american. Organizate de organizația extremistă islamistă Al Qaeda și de liderul acesteia Osama Bin Laden, atentatele au condus la "războiul global împotriva terorismului", și a schimbat viața noastră, așa cum o știam, pentru totdeauna.
Ceremonii de comemorare vor fi organizate pe tot teritoriul Statelor Unite, printre care și un serviciu memorial la centrul recent deschis pentru vizitatori în Pennsylvania, la locul unde s-a prăbușit unul dintre cele patru avioane deturnate de teroriști. În întreaga țară vor fi ținute momente de reculegere pentru a comemora cele mai sângeroase atacuri teroriste comise vreodată pe teritoriul SUA, în care au murit 2.977 de persoane.
Un nou centru memorial a fost deschis joi în memoria victimelor zborului 93 al companiei United Airlines, al patrulea avion deturnat care s-a prăbușit în Pennsylvania după ce pasagerii și echipajul s-au luptat cu teroriștii de la bord pentru a contracara un atac asupra Washingtonului. La New York, este planificată o ceremonie la Muzeul și Memorialul Național 11 septembrie, unde membrii familiilor vor citi numele victimelor atacurilor din 2001 și a celor uciși în atacul terorist din 1993 asupra World Trade Center. La Washington, pentru familiile victimelor vor fi organizate servicii memoriale la Pentagon Memorial”, mai scrie Dogonews.com.
Astăzi se împlininesc 14 ani de la ceea ce americanii numesc cel mai înspăimântător atentat din istoria SUA. Astfel, patru avioane au fost deturnate de islamiști pe 9 septembrie 2001 șocând o lume întreagă.
Totul a început în New York, unde două dintre avioanele interceptate de teroriști au lovit turnurile gemene de la World Trade Center din New York la interval de doar câteva minute, cele două turnuri gemene prăbușindu-se în scurt timp sub privirile neputincioase a milioane de oameni.
Al treilea avion s-a izbit de o aripă a Pentagonului iar al patrulea s-a prăbușit în câmp, după ceea ce se pare că a fost o revoltă a pasagerilor. Bilanțul tragediei a fost unul sfâsietor aprope 3000 de oameni morți printre care și patru români.
Acum, la 14 ani după tragicele evenimente, există, în continuare, multe versiuni conform cărora totul a fost o acțiune planificată a guvernului american, multe teorii fiind dezvoltate în acest sens.