Incendiile care au făcut 64 de morți și au devastat Grecia au încins și scena politică elenă. Deși a mai scăzut în intensitate, dezastrul de luna trecută a devenit o adevărată armă în mâinile politicienilor, în campania pentru alegerile legislative din 16 septembrie.
În pofida eforturilor depuse și în ciuda ajutorului solicitat țărilor UE, Guvernul conservator de la Atena a fost supus unui tir de critici din partea partidelor de opoziție și din partea populației. Autoritățile au promis diferite compensații materiale pentru cetățeni, în valoare de peste 100 de milioane de euro, iar aceștia s-au îngrămădit cu miile în fața băncilor.
Premierul Costas Karamanlis a admis că Guvernul său a comis erori în gestionarea crizei. În schimb, Georgios Papandreou, liderul principalei formațiunii de opoziție, PASOK, de centru-stânga, a criticat cu asprime reacția slabă în fața primelor semne ale dezastrului, lipsa de coordonare a eforturilor de salvare și slaba finanțare a brigăzilor de pompieri.
Însă opinia publică elenă a manifestat nemulțumire, în egală măsură, față de toate partidele politice. Competiția rămâne strânsă, fără a se prefigura o victorie electorală decisivă pentru vreun partid. Partidul Noua Democrație, al premierului Karamanlis, a devansat în sondaje PASOK cu două procente, dar ambele formațiuni au pierdut susținători, în timp ce procentele unor partide mai mici au crescut.
Peste 20 % dintre alegători sunt indeciși, iar refuzul liderilor partidelor de a colabora în vederea formării unor coaliții a contribuit la adâncirea dezinteresului grecilor față de politică în general.