Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a criticat, sâmbătă, la ONU, intervenționismul militar american, într-o aluzie la raidurile aeriene lansate de Statele Unite în Irak și în Siria.
"Washingtonul și-a declarat deschis dreptul de utilizare a forței oriunde pentru apărarea intereselor sale", a denunțat ministrul rus într-un discurs susținut în fața Adunării Generale a ONU.
"Amestecurile de natură militară au devenit normă, chiar în pofida unui rezultat lamentabil al operațiunilor militare conduse de Statele Unite în acești ultimi ani", a mai spus el, enumerând în principal intervențiile în Irak, în Libia sau în Afganistan.
Rusia, care sprijină Siria, apreciază că Guvernul sirian ar trebui inclus în rândul coaliției actuale de luptă împotriva jihadiștilor din cadrul grupării Stat Islamic (SI), în contextul în care Damascul "a anunțat clar că este pregătit să se alăture", a adăugat Lavrov.
Statele Unite, care participă la o coaliție de mai multe țări, în special arabe, conduc, de la începutul săptămânii, atacuri aeriene contra SI în teritoriul sirian. De asemenea, Statele Unite efectuează, de la începutul lui august, raiduri aeriene contra unor poziții ale SI în Irak.