Premierul scoțian Nicola Strugeon a anunțat că va începe procedura pentru declanșarea unui nou referendum pentru independență. Votul ar putea avea loc în toamna anului viitor sau în primăvara lui 2019.
Prim-ministrul scoțian Nicola Sturgeon a declarat că va căuta să obțină dreptul de a organiza un nou referendum privind independența Scoției, adăugând că este de părere că referendumul ar trebui organizat între toamna anului 2018 și primăvara lui 2019, notează cotidianul The Independent, citt de Mediafax.
Guvernul scoțian va iniția procedurile necesare pentru un al doilea referendum privind independența Scoției, a declarat Sturgeon cu ocazia unui discurs televizat.
Premierul scoțian a mai afirmat că Guvernul de la Londra "nu s-a mișcat nici măcar un inch în direcția compromisului" în ceea ce privește Brexit și chiar un acord bun ar fi "în mod semnificativ inferior" situației prezente.
Primul-ministru a adăugat că acest nou referendum ar trebui organizat între toamna anului 2018 și primăvara anului următor, înainte să fie "prea târziu", dar după ce "termenii pentru Brexit vor fi cunoscuți".
Sturgeon a mai spus că va cere Guvernului britanic să autorizeze referendumului, însă Londra ar trebui să țină cont de decizia Parlamentului scoțian.
"Opțiunea niciunei schimbări nu mai este valabilă. Însă vom da poporului scoțian șansa de alege ce fel de schimbare doresc", a mai spus oficialul.
"Cred că poporului scoțian va vota pentru independență la referendum, în este alegerea poporului scoțian și am spus clar că va fi o alegere informată", a precizat Sturgeon.