Jihadiștii din cadrul grupului Stat Islamic în Irak și Levant (SIIL), angajați în lupte în Siria și Irak, au anunțat duminică istaurarea unui califat, regim politic islamic dispărut în urmă cu aproape un secol, relatează AFP. O hartă care a circulat intens pe rețelele de socializare arată intenția sialmiștilor de a se extinde în întreg Orientul Mijlociu, în Africa și Asia, dar și Europa, inclusiv România.
România este una dintre țintele insurgenților sunniți care au preluat controlul în mai multe orașe din Irak și Siria și au "șters", practic, granița dintre cele două state. O hartă care a circulat pe internet arată că insurgenții visează la o extindere în întreaga regiune, dar și în jumtatea de Nord a Africii, în Asia, și în Europa - Spania și Europa de Este, ba chiar și Austria.
Într-o înregistrare audio publicată pe un site, SIIL, care se va numi acum "Stat islamic", l-a desemnat pe șeful său Abu Bakr Al-Baghdadi drept "calif" și "lider al musulmanilor de pretutindeni".
Acest califat urmează să fie impus în regiunile aflate sub controlul jihadiștilor în Siria și Irak, unde ei au reușit că ocupe mai multe teritorii.
"În cursul unei reuniuni, Shura (consiliul) Statului islamic a decis să anunțe instaurarea unui califat islamic și să desemneze un calif pentru Statul musulmanilor. Jihadistul Al-Baghdadi a fost desemnat drept calif al musulmanilor", a anunțat, potrivit acestei înregistrări, Abu Mohammad al-Adnani, purtătorul de cuvânt al SIIL.
Al-Baghdadi "a acceptat această desemnare și a devenit astfel calif al musulmanilor de pretutindeni", a adăugat el.
Cuvintele "Irak" și "Levant" au fost suprimate pe sigla SIIL, al cărui nume oficial a devenit acum "Stat islamic", a adăugat al-Adnani.
El a apreciat că acest califat "era dorit de către toți musulmanii".
Al-Adnani i-a avertizat pe "musulmani că sunt datori să jure credință acestui califat".
"Teritoriul care este acum sub control se întinde de la Aleppo la Diyala", potrivit lui.
În urma unei ofensive-fulger, lansată pe 9 iunie în Irak, acest grup jihadist a ocupat orașul Mosul, un mare teritoriu al provinciei Ninive (nord), precum și regiuni ale provinciilor Diyala (est), Salaheddine, Kirkuk et Al-Anbar (vest), aflându-se în prezent la distanța de aproximativ o sută de kilometri de Bagdad.
În Siria, grupul controlează marea parte a provinciilor Ar-Raqqah (nord) și Deir Ezzor (est), situate la frontiera cu Irakul.
"A venit timpul ca Umma (națiunea) lui Mahomed să renască din propria-i cenușă și să se debaraseze de rușine și umilință. Zorii demnității și soarelul jihadului se ridică, iar victoria este aproape", a afirmat al-Adnani.
"Credeți, supuneți-vă califului și susțineți Statul, care în fiecare zi devine mai puternic, iar dușmanii săi - mai slabi", a adăugat purtătorul de cuvânt.
După primii patru califi care au condus după moartea profetului, califatul și-a cunoscut "epoca de aur" în timpul Omeiazilor (661-750) și Abbasizilor (750-1517), înainte de a dispărea odată cu Imperiul Otoman, în 1924.