Protestele din Armenia au fost reluate după ce liderul Opoziției a eșuat în încercarea sa de a ajunge în fruntea guvernului.
Protestatari din Armenia au blocat miercuri câteva artere rutiere în capitala Erevan și o șosea spre aeroport, după ce opozantul Nikol Pashinyan, liderul protestelor, a anunțat marți o campanie națională de nesupunere civică ca urmare a respingerii de către parlament a candidaturii sale la funcția de premier, relatează miercuri Reuters, citată de Agerpres.
Partidul Republican aflat la putere a votat marți contra lui, din cei 100 de deputați care au participat la scrutin, 55 fiind împotrivă, iar 45 au susținut candidatura liderului protestelor antiguvernamentale.
După votul de marți din parlament, Nikol Pashinyan s-a adresat zecilor de mii de susținători reuniți în piața Republicii, din centrul capitalei armene, anunțând că de miercuri dimineața, începând de la ora 08:15 (04:15 GMT), toate drumurile, căile ferate și aeroporturile vor fi blocate.
Armenia traversează din 13 aprilie o criză politică fără precedent. La 23 aprilie, manifestațiile la care au luat parte zeci de mii de opozanți au dus la demisia lui Serzh Sargsyan, ce fusese ales prim-ministru cu șase zile în urmă de către deputați, după ce timp de zece ani exercitase funcția de președinte.