Italia a înregistrat marți 731 de noi decese asociate COVID-19 în ultimele 24 de ore, cel mai ridicat bilanț zilnic de la începutul lunii aprilie.
Numărul noilor cazuri de infectare este de 32.191, confirmate în urma efectuării a peste 208.000 de teste, potrivit Ministerului italian al Sănătății, transmite Agerpres.
Numărul deceselor de la începutul pandemiei în Italia crește astfel la 46.464, iar cel al infectărilor la 1.238.072. Dintre acestea, 733.810 sunt cazuri active în prezent.
Deși majoritatea persoanelor infectate sunt izolate la domiciliu, presiunea asupra spitalelor este în creștere, în condițiile în care sunt 33.072 de internări, cu 658 mai multe față de luni, iar 3.612 pacienți se află la terapie intensivă.
În urma noului val epidemic guvernul de la Roma a închis barurile, restaurantele și magazinele în zonele cele mai afectate și a impus interdicția de circulație nocturnă la nivel național, măsuri în vigoare cel puțin până pe 3 decembrie.
Dar Italia evită deocamdată un lockdown generalizat cum a fost în primăvară, instituind trei niveluri de restricții, galben, portocaliu și roșu, în funcție de situația epidemiologică din fiecare regiune.