Război în Ucraina, ziua 1185. G7 va crește presiunea dacă Rusia refuză un armistițiu - LIVE TEXT

Război în Ucraina, ziua 1185 / Foto: Profi Media
Miniștrii de finanțe din G7 au declarat că vor să maximizeze presiunea asupra Rusiei, în special prin intensificarea sancțiunilor, dacă Moscova nu acceptă un armistițiu în Ucraina. Ucraina se află în ziua 1185 a războiului.
UPDATE 23:30 - Finlanda acuză Rusia că i-ar fi violat spațiul aerian
Două avioane militare ruse au încălcat spațiul aerian finlandez vineri, acuză într-un comunicat Ministerul finlandez al Apărării, relatează Reuters.
”Luăm în serioas această presupusă încălcare teritorială, iar o anchetă este în curs”,a transmis într-un comunicat ministrul finlandez al Apărării Antti Hakkanen.
Grănicerii finlandezi anchetează incidentul și urmează să ofere informații suplimentare, anunță el.
Acest incident intervine în contextul unei creșteri a tensiunilor între cele două țări, după ce imagini satelitare au dezvăluit mișcări militare ruse la frontiera finlandeză.
UPDATE 22:20 Rusia și Ucraina ar urma să-și trasmită documente cu cerințele în vederea încheierii războiului
Rusia urmează să transmită Ucrainei un document în care își prezintă condițiile pentru a pune capăt invaziei pe care a lansat-o în februarie 2022 după încheierea unui schimb-record de prizonieri cu Kievul, duminică, anunță vineri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, relatează AFP.
”Imediat ce se va termina schimbul de prizonieri, vom fi pregătiți să transmitem părții ucrainene proiectul unui document pe care partea rusă este pe cale să-l finalizeze”, anunță Serghei Lavrov, citat de Ministerul rus de Externe.
Ucraina pregătește, la rândul său, un document de același tip, așa cum a convenit cu Rusia în negocieri directe, la jumătatea lui mai, la Istanbul, primele negocieri directe din primăvara lui 2022.
UPDATE 20:30 - Rusia amenință Ucraina cu represalii după atacurile cu drone, dar afirmă că va negocia
Rusia a acuzat vineri Ucraina de lansarea unui val masiv de atacuri cu drone împotriva unor ținte pe care le-a calificat drept "non-militare" din Moscova și din alte regiuni ale Federației Ruse în ultimele trei zile, promițând represalii, dar susține totodată că este în continuare hotărâtă să poarte discuții de pace, relatează Reuters.
În același timp, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri seara că Rusia va fi pregătită să transmită Ucrainei un proiect de document care să contureze condițiile pentru un acord de pace pe termen lung odată ce schimbul actual de prizonieri va fi finalizat.
Rusia și Ucraina au eliberat vineri câte 390 de prizonieri fiecare și au declarat că vor elibera și mai mulți în zilele următoare, în formula 1.000 pentru 1.000, în ceea ce se așteaptă să fie cel mai mare schimb de prizonieri din război de până acum.
Ministerul rus de Externe declară într-un comunicat postat pe site-ul său oficial că Ucraina a lansat aproximativ 800 de drone și rachete de fabricație occidentală începând cu 20 mai asupra unor ținte aflate departe de linia frontului, într-o aparentă încercare de a perturba discuțiile de pace directe între Rusia și Ucraina, care au fost reluate cu medierea SUA.
UPDATE 14: 25 - Atacurile hibride și dezinformarea orchestrată de Federația Rusă asupra democrațiilor europene nu au avut niciodată o anvergură atât de mare, avertizează premierul Lituaniei, Gintautas Paluckas, aflat într-o vizită la Chișinău. Oficialul lituanian a atras atenția că influențele maligne devin tot mai agresive, iar țările europene trebuie să conștientizeze pericolul și să acționeze solidar.
Republica Moldova va denunța Acordul încheiat cu Federația Rusă privind înființarea și funcționarea centrelor culturale. Un aviz consultativ în acest sens a fost aprobat de către membrii Comisiei politică externă și integrare europeană.
Exportatorii majori ai Rusiei, inclusiv Rusal și Gazpromneft, au redus volumele planificate de materii prime, cum ar fi metalele și produsele petroliere, pe care le trimit pe calea ferată, cel mai recent indiciu al cererii reduse, în condițiile încetinirii economiei țării, conform unui document al Căilor Ferate consultat de agenția de știri Reuters.
Reuniți în vestul Canadei pentru o întâlnire de trei zile, miniștrii clubului economiilor avansate au adăugat că au decis împreună cu Kievul că nicio țară care "a finanțat sau a furnizat mașina de război rusă"" nu va putea participa la "reconstrucția Ucrainei".
Canada a dorit marți să transmită un "mesaj puternic" lumii invitând un ministru ucrainean la reuniunea miniștrilor de finanțe din G7, ai cărui membri sunt în dispută în legătură cu amploarea sprijinului pe care trebuie să îl ofere țării aflate în război cu Rusia și loviți de ofensiva protecționistă a președintelui american Donald Trump, notează AFP.
Gazdă în acest an reuniunii miniștrilor de finanțe din G7 (Statele Unite, Japonia, Germania, Regatul Unit, Franța, Italia și Canada), ministrul canadian François-Philippe Champagne l-a invitat pe omologul său ucrainean, Serhii Marcenko.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























