Aproximativ 300 de persoane protestau sâmbătă seara în fața Ambasadei Rusiei de la Kiev, reușind să dea jos steagul rus de pe clădire, să răstoarne mașini și să spargă mai multe geamuri ale reprezentanței, relatează agenția Itar-Tass.
rotestatarii au afirmat că vor trimite acest steag rus militarilor ucraineni care participă la operațiunea antiteroristă din estul țării. Ei au arborat pe gardul ambasadei steagul Ucrainei.
Potrivit Itar-Tass, protestatarii au aruncat cu pietre spre ambasadă și au răsturnat câteva mașini aparținând reprezentanței ruse.
Mitingul a început în mod pașnic, cu participarea a peste 80 de persoane, a relatat purtătorul de cuvânt al ambasadei, Oleg Grișîn.
Ulterior, protestatarii au început să se comporte agresiv, să scandeze lozinci antiruse și să ceară întreruperea relațiilor diplomatice cu Rusia. Pentru a împiedica luarea cu asalt a ambasadei de către protestatari, clădirea a fost înconjurată de polițiști ucraineni. Însă la scurt timp după acesta, polițiștii s-au retras.
Ministerul rus de Externe s-a declarat "indignat" de acțiunile protestatarilor și a cerut Kievului să ia măsuri, pentru a garanta securitatea deplomaților ruși pe teritoriul Ucrainei, potrivit unui comunicat.
Diplomația rusă a apreciat, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, că "asaltarea Ambasadei Rusiei de la Kiev este un adevărat vandalism. Așa arată celebrele valori europene".
Departamentul de Stat american, de asemenea, a condamnat aceste incidente, îndemnând autoritățile ucrainene să asigure securitatea reprezentanței ruse, relatează RIA Novosti.
Protestele au izbucnit după ce insurgenți din estul Ucrainei au doborât, sâmbătă dimineață, un avion de transport militar ucrainean în zona orașului Lugansk, omorând peste 49 de persoane.
Vladislav Selezniov, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat că rebelii proruși au doborât un avion militar de tip IL-76.
"Teroriștii au tras focuri de armă în mod cinic și trădător cu o mitralieră grea și au atins avionul de tip IL-76 care transporta trupe și care urma să aterizeze la Lugansk", a comunicat Ministerul ucrainean al Apărării.