Proteste pentru înlăturarea dictaturii transformate în măcel: 60 de oameni uciși în Sudan

Wednesday, 05 June 2019, 11:51 Sursă: REALITATEA.NET

Ultimul bilanţ provizoriu arată că 60 de persoane au murit în urma dispersării luni, din ordinul Consiliului Militar, a protestatarilor instalaţi în faţa cartierului general al armatei de la Khartoum, a anunţat miercuri Comitetul Central al Medicilor Sudanezi, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Adaugă părerea ta

Începută pe 6 aprilie pentru a cere plecarea preşedintelui Omar al-Bashir, înlăturat de la putere cinci zile mai târziu de către armată, o adunare a mii de manifestanţi a continuat apoi pentru a obţine transferul către civili a puterii preluate de Consiliul Militar.

Intervenţia de luni a fost ferm condamnată în plan extern, inclusiv de ONU, Statele Unite şi Marea Britanie.

Marţi, Consiliul Militar a spus că "regretă" evenimentele şi s-a referit la o "operaţiune de curăţare" realizată în apropierea locului protestului de către forţele de securitate, acţiune care a degenerat. Consiliul a promis o investigaţie.

Generalii au anunţat în acelaşi timp stoparea negocierilor cu Alianţa pentru Libertate şi Schimbare, reprezentanta manifestanţilor, şi au chemat la alegeri în termen de 9 luni.

Protestatarii au respins oferta generalilor denunţând un "puci".

China, sprijinită de Rusia, a blocat marţi, în Consiliul de Securitate al ONU, un text care condamna uciderea de civili în Sudan şi făcea apel la încetarea imediată a violenţelor, transmite miercuri AFP, citând surse diplomatice de la New York.

Consiliul de Securitate s-a reunit marţi cu uşile închise pentru a discuta situaţia din Sudan, după represiunea sângeroasă a protestatarilor, soldată cu numeroşi morţi şi răniţi şi după anunţul regimului militar de la Khartoum de a organiza alegeri în următoarele 9 luni.

După eşecul din Consiliul de Securitate, opt state europene au condamnat într-un comunicat comun "atacurile violente din Sudan de către serviciile de securitate sudaneze la adresa civililor". Belgia, Marea Britanie, Franţa, Germania Italia, Polonia, Olanda şi Suedia au apreciat că anunţul unilateral al Consiliul Militar sudanez "de încetare a negocierilor, de numire a unui guvern şi de convocare a alegerilor într-un termen prea scurt este îngrijorător".

O reuniune a Consiliului de pace şi securitate al Uniunii Africane, prevăzută să aibă loc miercuri, va aborda criza din Sudan.