Rochia de seară din catifea albastră, purtată de prințesa Diana la un dineu oficial, la Casa Albă, în 1985, nu și-a găsit cumpărător. Piesa de vestimentație a fost scoasă la licitație, la Londra, în cadrul evenimentului ,,Pasiune pentru Modă", iar proprietarii ei sperau să o vândă cu 350 de mii de lire sterline.
Rochia de catifea albastră, o creație a designerului Victor Edelstein, a fost purtată de prințesa Diana la un dineu oferit de președintele Statelor Unite, Ronald Reagan.
Sumele licitate nu au reușit însă să atingă prețul de rezervă, stabilit la 200.000 de lire sterline, așa că rochia de catifea albastră nu și-a găsit cumpărător. Valoarea ei sentimentală rămâne însă neprețuită. La dineul de la Casa Albă, Lady Di a cerut în mod special ca John Travolta să fie invitat, pentru că spera să îl cunoască personal. Într-un interviu acordat jurnaliștilor americani, actorul de la Hollywood a povestit cât de emoționat a fost în momentul în care prințesa de Wales și-a făcut apariția pe ringul de dans.
În cadrul licitației, au fost puse de asemenea în vânzare și alte obiecte care i-au aparținut prințesei Diana, care s-au vândut la prețuri mult mai mici decât era anticipat.